Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Zece medici riscă ani grei…

Zece medici riscă ani grei de închisoare pentru trafic de organe, ţesuturi şi celule umane

10 persoane, înclusiv, 2 cetățeni străini, au fost reţinuţi de Centrul pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Ministerului de Interne, bănuite de prelevarea ilicită a celulelor umane, precum şi vinderea, utilizarea, păstrarea, transmiterea, primirea şi transportarea ilegală a acestora.

Forțele de ordine au stabilit, că pe parcursul anilor 2012-2014, angajaţii unui SRL, în comun acord cu alte persoane, au acționat ilicit în scopul obţinerii ulterioare de profit. Astfel, întreprinderea, din momentul fondării a fost concepută ca o instituţie de prelevare prin intermediul medicilor autorizaţi sau neautorizaţi a celulelor de la copii nou născuţi, şi anume, din cordonul ombilical, care ulterior se vor păstra în laboratorul său. Pentru aceste servicii, în dependenţă de pachetul ales, clienții achitau de la 900 pănă la 1400 de euro.

La 13 martie curent, 4 angajaţi ai întreprinderii, au fost reţinuţi în flagrant în timpul ridicării chitului cu materialul biologic (din care ulterior aceștia în condiţii de laborator procesează celulele stem).

Totodată, au fost efectuate percheziţii la sediul clinicii private de unde au fost ridicate contractele bilaterale încheiate de către întreprindere cu clienţii săi (220 de persoane).

În laboratorul întreprinderii au fost depistate peste 200 de recipiente cu celule stem, care sunt conservate în condiţii de criogenie. Acestea au fost ridicate şi predate sub răspundere persoanală directorului general al întreprinderii.

La moment, de către organul de urmările penală, în calitate de bănuiți sunt recunoscute 4 persoane, însă numărul lor ar putea fi mai mare (circa 10 persoane, înclusiv, 2 cetățeni străini).

Conform legislației, persoanele culpabile de săvîrșirea „traficului de organe, ţesuturi şi celule umane”, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 5 000 la 7 000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.