Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Voronin: a fi sau a…

Voronin: a fi sau a nu fi acestei guvernări

„Începând cu ziua de azi, am anunțat pregătirea referendumului: a fi sau nu a fi acestei guvernări”, a anunțat ex-presedintele Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă.

Voronin, susține că tema referendumului încă nu este formulată definitiv, dar este sigur că se va pune problema demisiei actualei guvernări. PCRM lucrează acum cu Comisia electorală Centrală pentru înregistrarea acestei inițiative.

El a mai spus că PCRM începe a colecta semnături în acest sens. Sunt necesare 350 de mii, iar liderul comunist este convins că au forțe suficiente pentru a le colecta.

Voronin a mai declarat că , începând cu nouă martie, Moldova nu se află în rândul statelor democratice, „spre marele nostru regret”, a degradat esențial libertatea de exprimare, a fost lichidată peste noapte independența judecătorească, asemeni anului 1937.

Ex-presedintele a ținut să amintească  că în ultima jumătate de an, noul Guvern nu a adoptat nici o lege care ar armoniza legislația națională la cea europeană, pe când PCRM doar în 2008 a adoptat sute de astfel de acte.

Voronin a specificat că PCRM nu doreste să fie complice la uzurparea puterii de stat de către acest regim si doar societatea este cea care va întoarce țara pe calea normală.