Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Trofeul Balonul de Aur, luat…

Trofeul Balonul de Aur, luat de Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo a câștigat „Balonul de Aur” pentru a doua oară în carieră, egalându-i pe Alfredo Di Stefano, Franz Beckenbauer, Kevin Keegan, Ronaldo Nazario și Karl Heinz Rummenigge, toți cu câte două astfel de trofee în palmares. Doar Lionel Messi (4), Michel Platini (3) și Marco Van Basten (3) au mai multe.

Internaţionalul portughez a plâns după ce a primit trofeul Balonul de Aur, luni seară, la gala FIFA de la Zurich, el declarându-se extrem de emoţionat, informează fifa.com.

„În primul rând vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei de la echipa de club şi naţională. Fără ajutorul lor nu aş fi reuşit. Sunt foarte fericit. Acest trofeu este extrem de greu de câştigat. Trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Iubita mea, prietenii mei, fiul meu. Este un moment extrem de emoţionant. Tot ce pot să spun este mulţumesc tuturor”, a spus Cristiano Ronaldo.

Portughezul i-a devansat pe francezul Franck Ribery (Bayern Munchen) şi pe argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona).

Ronaldo, în vârstă de 28 de ani, a mai câştigat Balonul de Aur în 2008. El a marcat în 2013 67 de goluri în 56 de meciuri disputate. De asemenea, el a înscris toate cele patru goluri ale Portugaliei în dubla manşă cu Suedia, din play-off-ul de calificare pentru Cupa Mondială.

Finalist de şase ori în ultimii şapte ani la Balonul de Aur, el a fost al doilea în 2009, 2011 şi 2012.
De asemenea, Cristiano Ronaldo este primul portughez care a câştigat de două ori Balonul de Aur. Anterior, el se afla la egalitate cu Eusebio şi Luis Figo, care au primit acest premiu câte o dată, scrie realitatea.net.