Şeful IGP Teleneşti recunoaşte că are numere false. „Eu am schimbat numerele pentru că…"
La început de 2013, în timpul unui control al poliţiei rutiere, oamenii legii au constatat că şoferul deputatului liberal Mihai Ghimpu conducea un automobil de model BMW cu numerele de înmatriculare false – CAK 020. Automobilul se află în proprietatea Parlamentului şi a fost înregistrat oficial cu numerele RMP 002. Atunci poliţia a deschis un dosar penal pe numele şoferului, iar deputatul Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferinţe de presă, şi-a vărsat nervii pe jurnaliştii care au dezvăluit informaţia.
essay to buy
ZdG a documentat mai multe cazuri în care, contrar legislaţiei, poliţiştii folosesc plăcuţe de înmatriculare false. Ion Furtună, şeful Inspectoratului de Poliţie Teleneşti, conduce un automobil de serviciu, un Chevrolet, înregistrat oficial cu numerele de înmatriculare MAI 5115. Şeful poliţiei din Teleneşti obişnuieşte să înlocuiască numerele de înmatriculare oficiale cu plăcuţe false UNAV 938, în special atunci când utilizează automobilul în scopuri personale. La sfârşit de 2013, pe adresa redacţiei au fost expediate mai multe fotografii cu automobilul de serviciu al lui Furtună, parcat în diferite locuri din Teleneşti.
Tot la sfârşit de 2013, automobilul de marcă Chevrolet, MAI 5115, a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Băneşti, Teleneşti, locul de baştină al lui Furtună. Cazul, însă, nu a fost făcut public de IGP, şi asta pentru că Furtună este finul de cununie al lui Tudor Popovici, şeful Secţiei poliţie rutieră Teleneşti.
Contactat de ZdG, Ion Furtună a confirmat că este finul lui Popovici, dar şi că automobilul său de serviciu are plăcuţele de înmatriculare false. „Se mai procedează să schimbăm numerele în anumite situaţii. Se permite în scopuri de serviciu. Prin lege se permite, atunci când documentăm ceva. Eu am schimbat numerele pentru că… Sunt situaţii pe care, la moment, nu pot să le fac publice. Informaţia asta a apărut şi în altă parte. Iar MAI face o anchetă de serviciu. Îmi trebuie cineva care să mă ajute să scriu o reacţie. Cred că cineva îmi vrea răul. Puteţi să mă ajutaţi cu o consultaţie? Cum aş putea să fac ca să dau în presă o dezminţire? Şi în judecată… Vreau şi eu o pagubă morală”, a afirmat şeful Poliţiei Teleneşti, fără a spune de unde şi cum a făcut rost de plăcuţele false.
Continuarea investigaţiei, AICI
https://zdg.md/web/investigatii/smecheri-din-politie-cu-numere-de-inmatriculare-false