Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Selectarea judecătorilor CEDO, drepturile copiilor…

Selectarea judecătorilor CEDO, drepturile copiilor cu dizabilităţi, lupta cu extremismul – pe agenda APCE

Delegaţia Parlamentului R. Moldova participă, în perioada 4-8 octombrie, la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfăşoară la Strasbourg, Franţa.

Din componenţa delegaţiei fac parte deputaţii Ana Guţu, Stella Jantuan, Valeriu Ghileţchi şi Grigore Petrenco. În cadrul sesiunii va fi prezentat raportul lui Egidijus Vareikis, coraportor APCE pentru Republica Moldova, referitor la desfăşurarea referendumului constituţional în Republica Moldova pe 5 septembrie 2010. Egidijus Vareikis a fost şeful unei delegaţii din 17 observatori ai APCE, care s-a aflat într-o vizită de lucru în Republica
Moldova în perioada 3-6 septembrie 2010.

Pe agenda sesiunii figurează spre dezbatere şi adoptare o serie de rapoarte şi
rezoluţii privind procedura selectării candidaţilor la CEDO, necesitatea evitării suprapunerii activităţii Consiliului Europei cu cea a Agenţiei pentru drepturi fundamentale a UE, funcţionarea instituţiilor democratice în Ucraina, garantarea dreptului la educaţie a copiilor bolnavi sau cu dizabilităţi, necesitatea unei acţiuni urgente în cazul copiilor privaţi de îngrijire parentală, lupta împotriva extremismului etc. De asemenea, în proiectul agendei sesiunii parlamentare a APCE este propusă o dezbatere în procedură de urgenţă pe tema expulzării etnicilor romi din ţările europene.

La sesiunea de toamnă a APCE sunt invitate o serie de personalităţi politice
internaţionale care urmează să se adreseze plenului Adunării: Antonio Milososki, ministrul afacerilor externe al fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Nikola Gruevski, prim-ministrul fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Guido Westerwelle, ministrul federal al afacerilor externe din Germania, Angel Gurria, Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Jan Fischer, vicepreşedinte BERD.