Rebreanu „la braţ” cu Stănescu
Azi, 27 noiembrie, de ziua de naştere a scriitorului Liviu Rebreanu, bustul acestuia a fost amplasat pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din capitală. La eveniment au participat elevi, simpli cetăţeni, oameni de cultură, consilieri municipali, membri ai Guvernului etc.
Evenimentul a început cu un discurs ţinut de academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, după care a urmat dezvelirea bustului şi depuneri de flori. Şi primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a ţinut un discurs, succedat de un sobor de preoţi de la Biserica „Sf. Teodora de la Sihla”, în funte cu parohul Ioan Ciuntu,care au oficiat o slujbă religioasă şi au sfinţit bustul.
Bustul lui Liviu Rebreanu se află la dreapta sculpturii poetului Nichita Stănescu, unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română.
Amintim că bustul romancierului a fost donat Uniunii Scriitorilor de către autorităţile române încă în anul 2003, dar instalarea acestuia a fost amânată de către fosta guvernare, pe motiv că monumentul ar fi o copie, şi nu un original. Abia în anul curent, la 19 noiembrie, Guvernul a adoptat o decizie favorabilă în acest sens.
Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român. Printre romanele lui cele mai cunoscute se numără „Pădurea spânzuraţilor”, „Ion” şi „Răscoala”, Rebreanu fiind considerat „creator al romanului românesc modern”.
Celine Jankowiak, stagiar ZdG, Franţa