Putin: Dacă vom lua decizia de a folosi forţele armate în Ucraina, ea va fi legitimă
Preluarea puterii în Ucraina de către opoziție a fost „o lovitură de stat anticonstituțională„ și rezultatul unei insurecții armate, a declarat marți președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-o conferință de presă la reședința sa din afara Moscovei.
El a mai spus că, deocamdată, nu este nevoie să se folosească forța militară în Crimeea, dar Rusia are opțiunea să facă acest lucru.
Putin a adăugat că Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la „toate mijloacele” pentru a-şi proteja cetăţenii din această fostă republică sovietică.
„Dacă vom lua decizia de a folosi forţele armate în Ucraina, ea va fi legitimă”, a declarat el. „Avem o solicitare din partea preşedintelui legitim”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.