Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Procuratura a demarat procesul de…

Procuratura a demarat procesul de revocare a măsurilor de reprimare

 

Urmare a declaraţiei preşedintelui Voronin,  prin care a cerut sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest stradal, serviciul de presă al Procuraturii aduce la cunoştinţă că a demarat  procesul de revocare a măsurilor de reprimare sub formă de arest, aplicate în privinţa unor persoane care au participat la acţiunile de dezordini în masă din 7 aprilie.

Conform procurorilor, sub incidenţa acestor acţiuni ar putea cădea majoritatea persoanelor arestate în rezultatul protestului stradal.

Concomitent, procurorii vor ataca cu recurs deciziile instanţelor, cerînd încetarea şi procedurilor administrative în privinţa acestora.

Solicitat de ZdG, sefa Serviciului de Presa, Maria Vieru, a declarat că până la sfârşitul acestei zile,
Procuratura Generală va oferi mai multe informaţii privind lista persoanelor care urmează a fi „amnestiate”. Maria Vieru a confirmat că urmează a fi calificat şi statutul lui Sergiu Mocanu sau Gabriel Stati, precum şi al altor persoane reţinute în arest preventiv.