Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Președintele Franței, François Hollande: felicitări…

Președintele Franței, François Hollande: felicitări pentru Moldova

Președintele Franței, François Hollande, susţine perspectiva de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană, declarația a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă, la Vilnius.

François Hollande a felicitat Moldova pentru parafarea Acordului de Asociere, subliniind că fortificarea relaţiilor comerciale şi economice este cea mai bună cale pentru apropierea de Uniunea Europeană.

Premierul Iurie Leancă a precizat că Franţa este un important partener politic și comercial-economic, datorită căreia mai mulți investitori francezi au ales piaţa moldovenească.

Șeful Guvernului de la Chişinău a subliniat că relaţiile cu statul francez reprezintă un obiectiv strategic al politicii externe a Republicii Moldova, întrucât Franţa este una dintre ţările fondatoare ale UE.

Iurie Leancă l-a invitat pe François Hollande să efectueze o vizită oficială în Moldova.