Preşedintele CNI: Comisia Naţională de Integritate nu este obligată de lege să verifice toate declaraţiile de avere
În martie 2013 peste 100 mii de persoane au depus declaraţii de avere şi de interese pentu anul 2012, la Comisia Naţională de Integritate (CNI). În acest an, urmează a fi depuse declaraţiile de avere pentru anul 2013, deşi CNI nu a reuşit să verifice toate declaraţiile depuse pentru 2012.
Contactat de ZdG, preşedintele CNI, Anatolie Donciu, ne-a explicat că nu au fost verificate toate declaraţii de avere pentru anul 2012, în primul rând, deoarece personalul este prea mic, dar şi pentru că nu sunt obligaţi de lege să le verifice pe toate.
„Comisia Naţională de Integritate nu este obligată de lege să verifice toate declaraţii de avere. În general, noi verificăm declaraţiile persoanelor care au căzut în vizorul nostru, persoane aflate în zona de risc. În România, spre exemplu, se verifică doar 1% din totalul declaraţiilor de venit“, ne-a spus Donciu.
Întrebat despre numărul dosarelor verificate şi care este soarta celor neverificate, Donciu ne-a spus că, de fapt, nu se face nimic cu ele. „Nu vă pot spune numărul declaraţiilor de avere verificate de Comisie, dar cu siguranţă, din cele peste 100 mii de declaraţii majoritatea nu au fost verificate. Acestea nu vor fi verificate dacă nu vor fi sesizări sau doleanţe pentru monitorizare. Nu se face nimi cu ele“, ne-a spus preşedintele CNI.
Amintim că persoanele cu funcţii de demnitate publică, judecătorii, procurorii, funcţionarii publici şi persoanele cu funcţie de conducere trebuie să depună la CNI declaraţiile de avere şi cele de interese. În acest an, termenul limită de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese este 31 martie curent.