Presa internaţională îl anunţă pe Băsescu câştigătorul cursei prezidenţiale
Presa internaţională anunţă că preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a obţinut majoritatea voturilor în alegerile prezidenţiale de duminică, citând rezultatele anunţate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor din 95,4% din secţii. Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, îl devansează pe rivalul său social-democrat, Mircea Geoană, la alegerile prezidenţiale, arată rezultatele parţiale oficiale publicate luni, relatează AFP.
Băsescu a obţinut 50,43% din voturi, faţă de 49,57% Geoană, după numărarea voturilor din 95,4% de voturi, a anunţat Biroul Electoral Central (BEC).
AFP subliniază că cei doi candidaţi sunt separaţi în prezent de circa 86.000 de voturi.
Agenţia internaţională aminteşte că trei din patru exit-polluri îl creditaseră pe Geoană cu majoritatea voturilor, la o diferenţă de până la 3% de rivalul său, precizând că ambii candidaţi au revendicat victoria .
După ce l-a proclamat pe Geoană drept învingător detaşat, PSD a anunţat în cursul nopţii de dumnică spre luni un rezultat mai strâns, însă favorabil tot candidatului său, afirmă AFP.
Un oficial din această formaţiune, Viorel Hrebenciuc, a vorbit de „fraude şi nereguli” care ar fi marcat scrutinul, subliniind că le-a cerut reprezentanţilor săi din comisiile electorale locale că nu semneze procese verbale cu numărarea voturilor.
Contactată de AFP, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a desfăşurat 20 de observatori la scrutin, nu a vrut să comenteze informaţiile, subliniind că raportul său oficial va fi publicat în cursul zilei de luni.
„Nu dispunem de nimic concret care să dovedească o fraudă masivă”, a declarat pentru
agenţia internaţională preşedintele asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, subliniind încă că „nu are o viziune completă”, în condiţiile în care asociaţia sa a avut numai 1.400 de observatori pentru 21.000 de secţii. „Când ambii candidaţi au revendicat victoria, a fost clar că ar putea avea loc o luptă judiciară. Această luptă ar putea dura mai multe zile şi nu va fi, în mod clar, în favoarea formării rapide a unui guvern”, a adăugat el.
Şi agenţia Reuters anunţă că Traian Băsescu a obţinut 50,43% din voturi, faţă de 49,57% rivalul său Mircea Geoană, potrivit rezultatelor aproape finale.
La rândul său, Associated Press prezintă rezultatele anunţate de BEC după numărarea voturilor din 95,7% dintre secţii, amintind că atât Băsescu, cât şi Geoană au revendicat duminică victoria. De asemenea, agenţia precizează că trei exit-polluri l-au creditat cu Geoană cu un uşor avans.
Cotidianul francez Le Point şi Nouvel Observateur preiau ştirile AFP şi Reuters, iar agenţia China Nouă prezintă, de asemenea, rezultatele anunţate de BEC.
ziare.ro