Pe picior de război. Autoritățile ucrainene au arestat o patrulă de recunoaștere a Armatei Ruse
Ucraina şi Rusia sunt pe picior de război, chiar dacă oficialii de la Kiev şi Moscova susţin că îşi doresc o soluţionare paşnică a crizei.
Serviciile ucrainene de contraspionaj au anunţat că au arestat o patrulă de recunoaştere a armatei ruse. Aceasta ar fi venit în Crimeea ca să spioneze instalaţiile militare care controlează gura de vărsare a Niprului în Marea Neagră şi sunt situate în jurul oraşului Herson.
În acest timp, Occidentul se mulţumeşte să ameninţe Rusia cu sancţiuni economice. Acestea par să nu aibă efecte nici asupra planurilor militare ale preşedintelui Vladimir Putin şi nici asupra pregătirilor pentru referendumul din Crimeea, privind ruperea regiunii de Ucraina.
Şeful Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei a tras un semnal de alarmă asupra situaţiei în care se află ţara sa. Potrivit oficialului de la Kiev, Rusia a concentrat trupe importante la graniţe – 8.000 de soldaţi, 270 de tancuri, 180 de vehicule blindate, 380 de sisteme de artilerie, 18 lansatoare multiple de rachete, 140 de avioane de luptă, 90 de elicoptere de atac şi 19 vase militare.
Oficialul ucrainean a atras atenţia că militarii ruşi sunt foarte aproape de capitala Kiev.
„Avem o situaţie critică nu doar în Crimeea, dar în toată regiunea de graniţă sud-estică a Ucrainei. Şi anumite forţe militare ruseşti sunt la două-trei ore distanţă de Kiev.”, a precizat Andrei Pardubin, şeful Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei.
Avertismentul a venit chiar în momentul în care premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a fost primit la Washington de preşedintele american Barack Obama şi de secretarul de stat John Kerry. Întâlnirea a confirmat încrederea pe care Casa Albă o acordă noii conduceri de la Kiev.
Sursa: Digi24.ro.