Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Pe 18 noiembrie: Lupu sau…

Pe 18 noiembrie: Lupu sau Greceanîi?

Pe 18 noiembrie va avea loc prima tentativă de alegere a preşedintelui ţării. Decizia a fost luată acum câteva minute de către deputaţi, cu votul comun al PCRM, PLDM şi PD. Deputaţii PL nu au votat. Liderul PL, Mihai Ghimpu crede că iniţierea procedurii de alegere a preşedintelui ţării este un prim pas sper alegerile anticipate.

Propunerea de a declanșa procedura de alegere a preşedintelui ţării a fost făcută de Marian Lupu în această dimineaţă. Propunerea a fost susţinută şi de președintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.

Tot astăzi, a fost creată comisia parlamentară specială pentru desfăşurarea alegerii şefului statului. Din partea PCRM, din comisie vor face parte Sergiu Sârbu Artur Reşetnicov, Vladimir Vitiuc şi Zinaida Chistruga, din partea PLDM – Tudor Deliu, George Mocanu şi Iurie Chiorescu, din partea PL – Valeriu Munteanu iar din parte PD – Alexandru Stoianoglu.

Până acum, pentru funcţia de preşedinte al ţării au fost propuse 2 candidaturi. AIE – pe Marian Lupu, iar PCRM – pe Zinaida Greceanâi.