Pașaport rusesc ascuns printre dulciuri turcești
Polițiștii de frontieră au fost surprinși de inventivitatea unei tinere moldovence, care a ascuns un pașaport strain, contrafăcut, într-o cutie cu dulciuri. Cazul a fost înregistrat pe aeroportul din Capitală.
Astfel, pe sensul de intrare în țară cu ruta Istanbul-Chișinău, pentru formalitățile specifice de frontieră s-a prezentat o cetățeană a R. Moldova, în vârstă de 30 de ani. Aceasta s-a legitimat cu pașaportul moldovenesc, însă în urma cercetării actului de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat că în el avea aplicată o ștampilă falsă a Turciei, fapt pentru care s-a luat decizia de a extinde verificările asupra persoanei prezente în punctul de trecere.
În procesul investigaţiilor, inspectorii controlului de frontieră au depistat un paşaport emis de autorităţile Federației Ruse, ascuns într-o cutie cu dulciuri, procurată în unul din magazinele aeroportului din Istanbul.
Actul de călătorie s-a dovedit a fi falsificat, în el fiind aplicată fotografia tinerei, însă datele personale aparţinând altei persoane.
Pașaportul a fost ridicat și transmis spre expertizare. Cazul este cercetat.
