Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   OPINIE: Cum este văzută situația…

OPINIE: Cum este văzută situația din Crimeea și de ce analiștii politici fac o paralelă între Vladimir Putin şi Hitler

Rezultatul votului la referendumul din Crimeea nu poate fi luat în serios, spune analistul politic, Oazu Nantoi. Acesta consideră că președintele rus Vladimir Putin poate fi oprit doar de comunitățile internaționale, în caz contrar el va federaliza întreag teritoriul Urainei, după care urmează Transnistria.

„Nu este corect să folosim termenul de referendum, deoarece este vorba de un scenariu bine gândit. Federaţia Rusă a ocupat militar o parte din teritoriul unui stat suveran, este vorba de Ucraina, iar în condiţiile ocupaţiei milirate și isterizării maselor cu slogane de gen fascist, nu poate fi vorba de un referendum. Nicio cifră din cele anunţate nu poate fi luată în serios în contextul agresiunii unei ţări faţă de altă ţară”, spune analistul.

În opinia sa, cel mai important, în situația actuală, este ca regiunea transnistreană să nu ajungă într-o situație asemănătoare. „Va fi destabilizată situaţia în zona de sud-est a Ucrainei, cu ieşire la aşa-zisa Transnistrie, care este o parte a R. Moldova ocupată de Federaţia Rusă, iar atunci noi ne vom alege şi cu recunoaşterea și federalizarea Transnistriei”, a declarat analistul.

„Putin ca şi liderul unui regim autoritar are la dispoziţie toate pârgiile pentru a înscena nişte reacţii de genul Ședinţa Consiliului Federaţiei care a legitimat intoducerea trupelor în Ucraina. Acum întrebarea este foarte simplă, cum va reacţiona comunitatea internaţională şi dacă va reuşi aceasta să-l oprească pe Putin, care are multe trăsături comune cu Hitler”, a mai spus Oazu Nantoi pentru ZdG.