Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   O nouă tentativă de contrabandă…

O nouă tentativă de contrabandă depistată la punctul vamal Leușeni-Albița

În noaptea zilei de 3 spre 4 februarie, la punctul vamal Leușeni-Albița a fost depistată o tentativă de introducere ilegală a unui lot de cafea și aparate de preparare a cafelei. Cele 16 cutii de carton, depistate de vameşi, erau marcate nominal, astfel, şoferul a mascat marfa de contrabandă sub aspect legal.

Marfa a fost ascunsă într-un mijloc de transport de model „Mercedes”, care se deplasa din Italia în R. Moldova şi transporta pasageri și colete neînsoțite.

Colaboratorii vamali menționează că şoferul a declarat că transportă doar colete, transmisiuni și pasageri din Italia. În urma efectuării controlului fizic detaliat au fost depistate mărfuri nedeclarate și dosite de controlul vamal.

În rezultatul acţiunilor de control marfa depistată de colaboratorii vamal a fost supusă confiscării.

Dacă până în prezent cei care utilizau automobilele în baza de mandat la săvârşirea contravenţiepotrivit legislaţiei mijlocul de transport nu putea fi supus confiscării, astăzi sunt aplicate sancţiuni mai dure faţă de aceştia. Potrivit noilor modificări la Codul Contravenţional, cei care continuă să aplice metodele meschine de fraudare, sunt pedepsiţi cu amenzi usturătoare, fiind confiscat mijlocul de transport sau percepută contravaloarea acestuia.

În acest sens, Serviciul Vamal îşi reafirmă toleranţa zero faţă de cei care încearcă să recurgă la metode meschine, profitând de buna intenţie a celor care transmit colete, aplicând cele mai eficiente mecanisme de control vamal şi sancţiuni dure.