Moldovenii, cei mai multi imigranţi în România
Potrivit evaluării activității Inspectoratului General pentru Imigrări al României, în anul 2013, ţara vecină a asigurat managementul șederii legale pe teritoriul său pentru un număr de 98975 cetățeni străini, cei mai mulți provenind din Moldova — 11699.
Pe parcursul anului 2013, statul român a organizat și desfășurat un număr de 4584 acțiuni și controale pentru depistarea persoanelor cu ședere ilegală. Din cei 2318 cetățeni străini identificaţi, din nou Moldova se află pe primul loc, astfel, numărul moldovenilor cu ședere ilegală pe teritoriul României a fost de circa 337. În top trei, alături de Moldova, se află Turcia cu 273 de persoane şi Siria — 251.
Şi la capitolul escortă, Moldova se află printre lideri. Din cei 305 cetățeni străini returnați sub escortă, 33 sunt cetăţeni moldoveni, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări, România.