Numărul minorilor rămaşi fără îngrijire părintească, în continuă creştere
La finele anului 2012, 14,5 % din minori aveau un părinte plecat la muncă în străinătate. În acest sens minorii rămaşi fără îngrijire părintească vor fi în atenţia Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului (CNPDC).
În cadrul ședinței Consiliului de ieri, 11 martie, Viceprim – ministrul Tatiana Potâng a subliniat importanţa rezultatelor studiului în vederea ajustării programelor de asistenţă socială a minorilor aflaţi în dificultate. Reprezentantul UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan, a reiterat necesitatea creării unei baze de date unice a minorilor cu părinţii plecaţi peste hotarele cu scopul de a direcţiona mai eficient eforturile de asistenţă socială.
Tot în cadrul ședinței de ieri a fost audiat şi un raport referitor la completarea chestionarului general privind monitorizarea abuzului sexual asupra copiilor în cercul de încredere. În acest sens a fost aprobat un plan de activitate pentru anul curent.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în anul 2012, circa 3500 de copii au fost lăsaţi fără îngrijire părintească, cu 23 la sută mai mare decât în anul 2011, când numărul acestora a fost de peste 2800.