”Mi-aş dori tare mult ca instabilitatea în R. Moldova să nu apară până în 27 iunie”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, că Republica Moldova este al doilea stat românesc şi că şi-ar dori „tare mult” ca în ţara vecină „să nu se producă o destabilizare” până în 27 iunie, când va semna acordul de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană.Băsescu a spus, la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Iaşi, că Republica Moldova „este o ţară care poate deveni foarte uşor instabilă din cauza focarelor pe care le are pe teritoriul ei, Transnistria, Găgăuzia, Taraclia şi chiar Bălţi, unde, prin forţa lucrurilor, comuniştii sunt extrem de puternici”.
„Mi-aş dori tare mult ca instabilitatea să nu apară până pe 27 iunie, când Republica Moldova va semna acordul de asociere şi liber schimb. Mi-aş dori să nu se producă o destabilizare în Republica Moldova”, aafirmat Băsescu.
Şeful statului a precizat că România a avut „un rol important” în ceea ce priveşte semnarea de către Republica Moldova a acordului de asociere şi liber schimb cu UE, adăugând că iniţial semnarea a fost programată pentru octombrie, apoi stabilită pentru august, iar în final s-a reuşit ca termenul să fie adus la sfârşitul lunii iunie.
„În ceea ce ne priveşte, nu putem privi la Republica Moldova doar ca la o ţară. Aşa cum am definit întotdeauna, este al doilea stat românesc, iar obligaţiile noastre politice sunt enorme faţă de această ţară, pentru că nu ne-ar ierta nimeni dacă n-am valorifica conjunctura favorabilă semnării acordului”, a mai spus Băsescu, adăugând că România va fi primul stat care va ratifica acest acord.
El a mai declarat că „la evoluţia Republicii Moldova trebuie
adăugat contextul regional”, în condiţiile în care Rusia a devenit „extrem de agresivă în regiune” şi îşi urmăreşte obiectivele fără să respecte niciun fel de reguli.
„La situaţia actuală sprijinul României pentru Republica Moldova este enorm”, a precizat şeful statului, care a mai spus că nu numai ţara noastră este „un avocat” al Republicii Moldova, dar şi Comisia Europeană.
„Spre exemplu, una din marile probleme pe care le avea Republica Moldova era o eventuală întrerupere a exportului de fructe către Federaţia Rusă. Vineri se discuta şi se aprobase dublarea cotelor Republicii Moldova către UE, exact pentru a o sprijini dacă Rusia ar avea atitudini de acest tip”, a mai spus Băsescu.
Acesta a fost întrebat, în cadrul dezbaterii organizate de Fundaţia Mişcarea Populară, dacă crede că în cazul în care România se uneşte cu Republica Moldova ar putea fi alimentate cererile de autonomie teritorială a unora și în România.
„Sunt lucruri diferite unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie teritorială în Ţinutul Secuiesc. Noi vorbim de unire în interiorul UE cu Republica Moldova. Nu cred că poate exista o legătură între apropierea Republicii Moldova de România, dar şi de UE, şi intenţiile separatiste ale unora. Merg destul de des în Covasna şi Harghita, iar oamenii de acolo nu au chef de zâzanie, de separatism şi de izolare. E doar abordarea unor politicieni, iar eu aş fi mai puţin alarmat de chestiunea asta, chiar dacă uneori ne deranjează modul cum îşi sărbătoresc zilele naţionale”, a spus şeful statului român.
El a afirmat că Ucraina a ajuns la situaţia actuală din cauza naţionalismului şi a corupţiei, iar la fel s-a întâmplat şi în fosta Iugoslavie.
„Acolo (n.r. – fosta Iugoslavie), tot naţionalismul a fost cel care a făcut să se destrame o ţară, să aibă război civil şi să se ucidă între ei”, a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat, duminică, la Iaşi, că pentru R. Moldova este importantă realizarea interconectării energetice pentru garantarea independenţei energetice, susţinând că gazoductul Iaşi – Ungheni, care este în execuţie, ar trebui prelungit până la Chişinău.
„Este în execuţie gazoductul, ce trebuie prelungit până la Chişinău. În etapa a doua a proiectului gazoductului, care e mai scumpă, vor trebui introduse spaţii de pompare pentru a mări capacitatea de aprovizionare cu gaze a Republicii Moldova. (…) Mă uit câţi bani dăm pe tot soiul de programe pentru consilii judeţene, dar mai puţin importante. Am putea găsi bani în buget pentru interconectarea cu Republica Moldova, însă pentru asta ar trebui să ţinem mai puţin cont de interesele baronilor locali”, a spus şeful statului.
El a mai spus că Republica Moldova trebuie să fie conectată la sistemul energetic românesc pentru a nu fi dependentă de importurile de energie electrică şi gaze.
Traian Băsescu a participat, duminică, la Iaşi, la dezbaterea „Priorităţile României în Uniunea Europeană. Cum putem sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova”, organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, scrie MEDIAFAX.