Mesajul președintelui Nicolae Timofti cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis astăzi, 24 decembrie, un mesaj cu prilejul Nașterii Domnului. În ajun de sărbătoare, Timofti a ţinut să felicite toţi cetăţenii, adresându-le cele mai bune gânduri, însoţite de urări de sănătate, iubire și recunoștință.
„Să ne bucurăm de Nașterea Domnului la biserică și acasă. Respectând tradiția, bunicii, părinții și copiii se vor aduna în jurul bradului pentru a împărți cadouri și a serba Crăciunul. Colindele străbune, spuse cu însuflețire de tineri îmbrăcați în port național, vor întregi atmosfera magică de sărbătoare. Este important să păstrăm aceste frumoase datini, întru unitatea și dăinuirea noastră ca popor”, a spus preşedintele.
În mesajul de felicitare, Nicolae Timofti a precizat şi despre legiferarea serbării Crăciunului atât pe stil nou, pe 25 decembrie, cât și pe stil vechi, pe 7 ianuarie.
„Aleșii poporului au adoptat o decizie înțeleaptă, în spiritul democrației, toleranței și libertății credinței. Indiferent de calendar, Crăciunul este o sărbătoare de suflet, pe care o vom marca împreună cu marea familie a popoarelor din Europa, a cărei parte integrantă suntem”, a spus Timofti.
Preşedintele se arată ferm convins că, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va permite să edificăm o societate democratică. „Valorile, competenţa și solidaritatea vor fi pietrele de temelie ale izbânzii pe acest drum”, a mai spus Nicolae Timofti.
„Vom sărbători Nașterea Mântuitorului cu speranţă și credinţă. Fie ca această sărbătoare să ne deschidă sufletele pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință și a le mulțumi celor care merită recunoștință, să ne ajute să păstrăm speranţa într-un viitor mai bun și să ne dea puterea de a ne împlini aspiraţiile.
Vă doresc tuturor Crăciun fericit, cu pace în suflet, împreună cu cei dragi!”