Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Înmormântarea lui Vadim Pisari va…

Înmormântarea lui Vadim Pisari va avea loc mâine la Pârâta

Deşi a fost omorât cu brutalitate din armele pacificatorilor ruşi, pe parcursul zilei de ieri nimeni din oficialii R.Moldova, dar şi din conducerea militarilor ruşi dislocaţi în Transnistria nu a contactat familia lui Vadim pisari pe parcursul zilei de 01.01.2011.

Părinţii lui Vadim Pisari sunt frânţi de durere, fiind lăsaţi singuri în faţa celei mai mari tragedii din viaţa lor – pierderea fiului mai mare.

Consătenii lor susţin că în acest caz ar trebui să intervină prompt organele de drept ale R.Moldova, inclusiv Procuratura, dar şi conducerea statului, însă părinţii îndureraţi au fost lăsaţi singuri în faţa acestei dureri, ieri, în prima zi de an fiind impuşi să caute sicriu pentru fiul lor de 18 ani.

„A fost un băiat foarte bun, abia a împlinit 18 ani. S-a tras frontal în maşina lui, şi apoi, lateral, chiar în uşa  după care se afla el. E o mare nedreptate pentru părinţi şi credem că e nevoie măcar de justiţie pentru această familie, după aşa o pierdere,” a declarat pentru ZdG Ghenadie Leagul, un consătean al familiei Pisari.

Contactat de ZdG ieri pe podul de la Vadul lui Vodă, comisarul raionului Dubăsari a declarat că nu comentează nimic, adăugând doar că „S-a întâmplat o tragedie”.

Organizaţia neguvernamentală Promo-Lex a declarat că va acorda susţinere juridică familiei Pisari, şi după posibilitate, ajutor material în legătură cu marea pierdere suferită. Înmormântarea lui Vadim Pisari urmează să aibă loc mâine la Pârâta.