Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   În Moldova şi România a…

În Moldova şi România a fost dat startul proiectului transfrontalier

În Moldova şi România a fost dat startul proiectului „Îmi pasă, mă implic! – Cooperare transfrontalieră pentru incluziunea socială a tinerilor vulnerabili”. Directorul executiv al Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie (CSSCF), Viorica Matas, a spus vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că „startul proiectului, care va fi realizat împreună cu fondul român COTE, va dura 14 luni”.

Scopul proiectului este atragerea tinerilor din familii social vulnerabile pentru participarea activă la diferite proiecte, dar şi schimbul de experienţă în diferite domenii.

„Costul proiectului, care este finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul programului operaţional comun România-Ucraina-Moldova, în anii 2077-2013, este de 150 mii euro, dintre care 135 mii sunt din partea UE şi 15 mii sunt alocate de către organizatori. Matas a menţionat că „pentru Moldova au fost alocate 50 mii euro, iar pentru România 100 mii”, a precizat Viorica Matas.

„Beneficiari ai proiectului sunt 26 de profesionişti din 10 organizaţii de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi 60 de tineri cu vârste cuprinse între 16-20 ani, din familii social vulnerabile”, a spus aceasta.

Conform proiectului, din 10 şcoli şi alte instituţii vor fi selectaţi tineri, care vor participa la forum, tabără şi vor crea proiecte proprii. Câştigătorii vor primi un grant de 200 euro pentru realizarea ideilor lor.