Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   În ianuarie, laptele, strugurii, medicamentele…

În ianuarie, laptele, strugurii, medicamentele şi bijureriile s-au scumpit substanţial

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în ianuarie anul curent faţă de decembrie 2009 a constituit 102,3%, iar faţă de ianuarie 2009 – 102,8 %.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 2,3% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 3,4%, nealimentare – cu 1,2% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 2,5%.

În luna ianuarie 2010 faţă de decembrie 2009 au crescut mai semnificativ preţurile la: struguri – cu 27,4 %, legume proaspete – cu 19,7 %, cartofi – cu15,5 %, zahăr – cu 6,8 %, fructe proaspete – cu 7,9% , produse lactate – cu 3,0 %.

Totodată, în ianuarie, preţurile s-au redus la ouă dietetice – cu 3,1%, carne de pasăre – cu 0,7 % şi carne de porc – cu 0,3%.

În aceeaşi perioadă, preţurile s-au majorat mai substanţial la următoarele produse nealimentare: combustibili – cu 4,5 %, medicamente – cu 2,8 %, articole giuvaiere din aur şi cele pentru sport – cu câte 2,7%.

La serviciile prestate populaţiei, în ianuarie, faţă de decembrie 2009, a fost înregistrată o majorare mai semnificativă a tarifelor medii lunare la serviciile comunal locative – cu 5,3 % , turism şi odihnă peste hotarele ţării – cu 5,3%, transportul feroviar internaţional de pasageri şi plata pentru locuinţe – cu câte 3,4%, plata pentru întreţinerea şi educaţia copiilor la grădiniţe – cu 3,3%, serviciile în alimentaţia publică – cu 2,7 %.