Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   În coada listei: Câte 100…

În coada listei: Câte 100 de lei pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice

După anularea compensațiilor nominative de la 1 iulie 2012, beneficiarii acestor plăți sunt redirecționați spre noul sistem de asistență socială- „ajutor social”. Acest sistem de asistenţă socială este bazat pe testarea veniturilor familiei și este implementat în R. Moldova din anul 2009.

Asfel, cei care nu vor mai primi compensații nominative, dar se află în situație de dificultate, trebuie să meargă la asistentul social din cadrul primăriei localității pentru a depune cerere de acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului.

Odată cu implemetarea noului sistem de asistență socială în țara noastră, sistemul intermediar de susținere a populației, cel al compensațiilor nominative,  este abrogat iar familiile aflate în dificultate sunt încadrate în sistemul de ajutor social și ajutor pentru perioada rece a anului.

De menționat că, prestația de ajutor social la moment, este cea mai eficientă în combaterea sărăciei, unde:

–  circa 85% din buget ajung la primele două cele mai sărace pături sociale, pe cînd la compensații nominative – doar 18%.

Aceste rezultate demonstrează că ajutorul social este bine direcţionat spre cele mai sărace gospodării şi poate îmbunătăţi direcţionarea asistenţei sociale în comparaţie cu sistemul anterior. Cuantumul mediu al acestei prestații pentru familiile cu copii  constituie: familii cu un copil – 685 lei, familii cu doi copii – 841 lei, familii cu trei copii și mai mult – 1115 lei, familii dintr-un membru adult cu copii – 690 lei.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei se declară îngrijorat în legătură cu capacitățile financiare ale celor mai defavorizate pături sociale la achitarea facturilor în perioada rece a anului. În acest context, este propusă examinarea suplimentară a posibilității de majorare a coieficientului aplicat pentru calcularea nivelului venitului lunar minim garantat de Stat, pentru perioada rece a anului, de la 1,4 la 1,6 ori. În același context, familiilor compuse doar din pensionari și/sau invalizi la evaluarea bunăstării nu li se vor lua în calcul veniturile de pe terenurile agricole. În viitorul apropiat vor fi reviziuiți și indicatorii proxy de evaluare a veniturilor familiei pentru a exclude unele atribute casnice din lista bunurilor ce indică bunăstarea cum ar fi televizorul sau frigiderul,  dacă acestea au fost procurate în anii anteriori. Toate aceste modificări vor contribui la diminuarea impactului negativ al abrogării compensațiilor nominative și vor încadra în sistemul de ajutor pentru perioada rece a anului și foștii beneficiari de aceste compensații.

Tot odată unor  categorii de cetățeni aceste sume anulate le-au fost compensate prin majorarea alocației  lunare de stat cu 100 de lei.  Astfel conform noilor modificări legislative se prevede:

– acordarea alocațiilor lunare de stat în cuantum de 100 lei persoanelor participante la acţiunile de luptă din Afghanistan, precum şi la acţiunile de luptă de pe teritoriile altor state, din rîndul militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Sovietice, Flotei Maritime Militare, ai organelor securităţii de stat, colaboratorii organelor afacerilor interne ale fostei URSS; lucrătorii din aceste categorii, care au fost trimişi de organele puterii de stat ale fostei URSS în alte state şi care au participat la acţiuni de luptă pe teritoriul acestora;

–  acordarea alocațiilor lunare de stat în cuantum de 100 lei militarilor aflaţi în serviciul activ, rezerviştii chemaţi la concentrare, voluntarii şi colaboratorii organelor afacerilor interne, ai organelor securităţii statului şi ai sistemului penitenciar, incluşi în efectivul unităţilor militare şi structurilor speciale aflate pe poziţiile de luptă, precum şi militarii, colaboratorii organelor afacerilor interne, ai organelor securităţii statului şi ai sistemului penitenciar şi persoanele civile delegate în aceste unităţi în vederea îndeplinirii unor misiuni speciale în scopul asigurării eficienţei acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei R. Moldova;

–  victimelor reabilitate ale represiunilor politice -100 de lei.

Menționăm că abrogarea compensațiilor nominative pentru unele categorii sociale este elaborată în conformitate cu prevederile Planului de acţiuni al Guvernului, care prevede substituirea treptată a sistemului de compensaţii nominative prin sistemul de asistenţă socială bazat pe testarea veniturilor reale şi evaluarea necesităţilor solicitanţilor, cu majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat al familiilor vulnerabile.