Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Guvernarea PCRM a lasat indici…

Guvernarea PCRM a lasat indici financiari in descrestere

În 8 luni, Bugetul Public Naţional a fost executat în proporţie de 87% la capitolul venituri şi 80,8% – la cheltuieli. Ministerul Finantelor anunta ca, la situaţia din 31 august 2009, în Bugetul Public Naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 14,7 mlrd. lei, ceea ce este mai puţin cu 2,2 mlrd.lei faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată (87%), iar în comparaţie cu anul 2008 mai puţin cu 1,2 mlrd.lei (7,3%).

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2009, din contul mijloacelor Bugetului Public Naţional au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 17,3 mlrd. lei ceea ce este mai puţin cu 4,1 mlrd.lei faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată (80,8%), iar în comparaţie cu anul 2008 – mai mult cu 1,2 mlrd. lei (7,4%).

Executarea Bugetului Public Naţional pe 8 luni ale anului curent a rezultat cu un deficit în sumă de 2 563,1 mil.lei, inclusiv:

  • Bugetul de Stat – 1 840,9 mil. lei;
  • Bugetele Unităţilor Administrativ-Teritoriale – 2,7 mil. lei;
  • Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – 542,9 mil. lei;
  • Fondurile Asigurării Obligatorii de Asistenţă Medicală – 174,9 mil. lei.

În perioada menţionată, la bugetul de stat pe toate componentele au fost acumulate venituri în sumă totală de 8,37 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 84,0% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată, sau cu 1,4 mlrd. lei mai puţin în comparaţie cu anul 2008, iar în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2007 veniturile s-au majorat cu 96,3 mln. lei sau cu 1.2%.

Planul stabilit pentru acumularea veniturilor în bugetul de stat pentru perioada 1 ianuarie — 31 august 2009 a fost îndeplinit după cum urmează:

  • Inspectoratul Fiscal Principal de Stat – 91,3% (august-96,6%);
  • Serviciul Vamal – 78,8% (august-65,4%).

Acumulările medii zilnice au constituit 42,2 mil. lei.

În aceiaşi perioadă, din contul bugetului de stat au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 10,2 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 78,4% faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată.  În comparaţie cu anul 2008 cheltuielile bugetului de stat au fost mai mici cu 32,3 mln. lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 – cu 1,5 mlrd. lei mai mari.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august al anului curent de la bugetul de stat (componenta de bază) s-au efectuat:

  • cheltuieli de personal – 1 946,5 mil.lei;
  • transferuri către bugetele UAT – 2 316,3 mil.lei;
  • transferuri către BASS – 651,5 mil.lei;
  • transferuri către FAOAM – 810,2 mil.lei;
  • complexul termo-energetic – 202 mil.lei;
  • cheltuieli pentru achitarea pensiilor militarilor – 386,9 mil.lei;
  • cheltuieli pentru achitarea burselor – 123,6 mil.lei;
  • transferuri în fondul rutier – 116,2 mil.lei;
  • subvenţii în agricultură- 244,4 mil.lei;
  • indexarea depunerilor băneşti – 51,5 mil.lei;
  • investiţii capitale – 77,7 mil.lei.

În vederea onorării obligaţiunilor faţă de creditori pentru împrumuturile externe contractate de R. Moldova, pe parcursul perioadei raportate şi în conformitate cu graficul stabilit sînt efectuate plăţi externe în sumă de 46,4 mil. dolari SUA (520 mil. lei), dintre care:

  • plata principalului – 33,6 mil.  dolari SUA (376,6 mil.lei);
  • plata dobînzii la împrumuturile externe – 12,8 mil.dolari SUA (143,4 mil.lei);

Pentru serviciul datoriei de stat interne au fost utilizate 459,8 mil. lei.

În opt luni ale anului curent, la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (inclusiv transferurile de la bugetul de stat) au fost acumulate venituri în sumă de 4,1 mlrd. lei, ceea ce este mai puţin cu 776,5 mil. lei faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată (84,1%). În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2008 veniturile au fost mai mici cu 43,3 mil. lei (1%), iar comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007, veniturile s-au majorat cu 12,6% sau cu 459,7 mil. lei.

Din contul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 4,1 mlrd. lei ceea ce este mai puţin cu 1,5 mlrd.lei faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată (73%). În comparaţie cu anul 2008 cheltuielile au fost cu 123,5 mil.lei (3,3%) mai mari, iar comparativ cu 2007 cheltuielile s-au majorat cu 20,6% sau cu 699,5 mil. lei.