Grup specializat în investigarea omorurilor în serie
Procurorul General, Valeriu Zubco, a decis instituirea, în cadrul secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale, a unui grup specializat în documentarea şi descoperirea infracţiunilor de omor cu o rezonanţă socială sporită.
Grupul va fi format din 6 procurori bine instruiţi şi experimentaţi, care vor investiga nemijlocit cazurile de omor, asemeni celor de la Durleşti şi Ialoveni, anunţă Procuratura Generală.
Procuratura s-a adresat Guvernului în vederea dotării membrilor grupului cu utilajul tehnico-criminalistic şi logistic necesar, inclusiv cu aparatajul pentru efectuarea expertizelor ADN. Notăm că, R. Moldova este singurul stat din Europa, care nu dispune de un astfel de utilaj.
De asemenea, s-a propus atribuirea la grupul de procurori, a 6 colaboratori operativi din cadrul MAI care vor efectua acoperirea operativă pe aceste cazuri şi a unui specialist criminalist, cu aptitudini în domeniul efectuării testărilor cu poligraful.