Grecia a preluat preşedinţia semestrială a Uniunii Europene
Grecia a preluat miercuri, 1 ianuarie, preşedinţia semestrială a UE, în timpul căreia vor avea loc alegeri europene, la sfârşitul lui mai, şi pe fondul propriei sale bătălii pentru a ieşi din dificultăţile economice.
„Grecia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene cu un puternic simţ al responsabilităţii faţă de partenerii săi europeni şi de toţi cetăţenii europeni”, a declarat într-un comunicat ministrul de Externe, Evangelos Venizelos.
El aminteşte că „următoarele şase luni vor fi o etapă importantă nu numai pentru Grecia, care iese dintr-o criză suportată de poporul grec prin sacrificii dificile, ci şi pentru Uniune în ansamblul său, înaintea alegerilor europene din luna mai”.
Atena va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi duce la bun sfârşit programul din cauza alegerilor europene prevăzute pentru 22 şi 25 mai în UE, cu riscul unei ascensiuni a euroscepticilor din toate taberele, pe fondul problemelor sociale cauzate de criză.
Lansarea concretă a acestei preşedinţii va avea loc la 8 ianuarie, odată cu reuniunea la Atena a celor 28 de comisari europeni. Grecia îi succedă Lituaniei şi va preda ştafeta Italiei în iulie, scrie AGERPRESS.