[FOTO] Focuri de armă pentru reținerea unor contrabandiști, la frontiera moldo-română
Un grup de persoane, cetățeni moldoveni, care intenționa să scoată ilegal din țară circa 700 mii de țigarete de proveniență străină au fost reţinuţi la frontiera moldo-română. Pe piața europeană valoarea mărfii depăşeşte 800 mii de lei.
Potrivit poliţiei, marfa a fost depistată într-un microbuz de culoare albă care se deplasa către frontiera de stat. Urmare a controlului unității de transport, polițiștii de frontieră au descoperit 70 de colete învelite în peliculă de culoare neagră și albastră, în care se aflau 35000 de pachete de țigări marca Ashima.
La fel, au fost reținuți trei bărbați, locuitori ai satelor Băcioi și Lozova, care urmau să treacă țigările peste râul Prut.
Mijlocul de transport şi ţigările au fost indisponibilizate la sediul Direcţiei regionale “Vest”. În prezent, cazul este cercetat.






