Epopeea „Maturinol”: „Cercetarea penală – iniţiată la comanda unor demnitari”
Centrul Anticorupţie a anunţat, miercuri, iniţierea, la 28 mai curent, a unei urmăriri penale împotriva lui Ion Iliciuc, ex-director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului. Urmărirea are loc în temeiul art.327, alin.(1), Cod Penal, „abuz în serviciu”.
Potrivit legii, dacă va fi găsit vinovat, Iliciuc riscă o amendă de la 150 până la 400 de unităţi convenţionale sau închisoare de până la trei ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
Într-un comunicat al Centrului se menţionează că, pe baza cererilor din partea părinţilor unor copii, care au folosit preparatul “Maturinol”, instituţia a solicitat Centrului de Medicină Legală aprecierea compatibilităţii ingredientelor preparatului, precum şi a influenţei acestuia asupra sănătăţii şi dezvoltării ulterioare a copiilor. „Expertiza medico-legală a stabilit că preparatele din componenţa suspensiei “Maturinol” prezintă un risc deosebit şi pot genera complicaţii severe, iar starea sănătăţii copiilor s-a înrăutăţit în urma utilizării acestuia, ceea ce a influenţat negativ asupra dezvoltării ulterioare a lor. Mai mult ca atât, la unii copii supuşi examinării s-a constatat că dezvoltarea fulminantă a tumorii cerebrale a fost influenţată de componentele preparatului „Maturinol”, se specifică în comunicat.
Centrul Anticorupţie reaminteşte că, în vara anului trecut, colaboratorii instituţiei au descoperit într-o farmacie din Chişinău preparatul „Maturinol”, care era eliberat de farmacişti, conform reţetelor unui medic de la Centrul Mamei şi Copilului, în pofida faptului că medicamentul fusese interzis, în 2009, de către Ministerul Sănătăţii.
Solicitat de ZdG, Ion Iliciuc a declarat că urmărirea penală are loc la comanda unor demnitari, care anterior au activat în cadrul Ministerului Sănătăţii. Comanda ar fi fost dată din cauza că demnitarii respectivi au înţeles că vor pierde procesul privind legalitatea mustrării şi demiterii ulterioare, în anul 2011, a ex-directorului instituţiei curative.
Ion Iliciuc a menţionat că nu există nicio legătură între cazurile de dezvoltare a tumorilor cerebrale şi suspensia metabolică. „În cel mai răsunător caz cu care se vehiculează, diagnoza a fost stabilită peste 2,5 ani de la prescrierea suspensiei, iar din declaraţiile părinţilor se vede clar că ei nici nu au procurat preparatul, deoarece nu pot numi preţul corect de comercializare a suspensiei”.
Cu referire la componentele „Maturinol”, profesorul spune că efectul acestora stimulează sistemul imunitar, ceea ce, dimpotrivă, exclude riscul de tumoare. Mai mult ca atât, unele din componentele suspensiei sunt folosite pe larg în întreaga lume pentru profilaxia şi tratamentul tumorilor maligne.
Iliciuc a mai specificat că, joi, Curtea de Apel Chişinău urmează să emită o decizie privind legalitatea sancţionării sale, în septembrie 2011, de către Ministerul Sănătăţii, în legătură cu prescrierea suspensiei metabolice.