Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Donciu: Dezvălurirle din presă au…

Donciu: Dezvălurirle din presă au arătat la proprietăţi şi averi nejustificate ale demnitarilor

Astăzi la Chişinău se desfăşoară dezbateri cu privire la etica guvernamentală. Don Fox, prim-adjunct al Directorului Oficiului de Etică Guvernamentală din SUA îşi împărtăşeşte experienţa cu oficialii de la Chişinău.În deschiderea dezbaterilor au participat Don Fox, prim-adjunct al Directorului Oficiului de Etică Guvernamentală din SUA, Anatolie Donciu, şeful CNI din Moldova, William Moser, ambasadorul SUA la Chişinău şi demnitari publici din Moldova.

William Moser a declarat că fiecare funcţionar public din SUA este conştient de existenţa Oficiului de Etică Guvernamentală şi de responsabilitatea pentru orice act de fraudă sau corupţie. „Noi ştim ce vrea acest oficiu de la noi – un comportament etic atunci când suntem în funcţii publice. Tot ceea ce facem atunci când suntem în funcţii publice – trebuie să corespundă standardelor etice”.

Anatolie Donciu, şeful CNI, şi-a salutat „colegii de breaslă din SUA” şi a făcut câteva remarce la ceea ce ar asigura o mai bună activitate a structurii pe care o conduce. El a remarcat importanţa unei „colaborări productive cu mass-media” care este o sursă media foarte bună anume în cazul în care s+au făcut „deyvăluiri pe anumite proprietăţi şi averi nejustificate ale funcţionarilor publici”.

Don Fox a remarcat importanţa existenţei unei structuri care urmăreşte comportamentul etic al demnitarilor publici. „Corupţia va urmări mereu banii” a remarcat el, de aceea este important ca să existe norme stricte de transparenţă şi servicii care supraveghează aceste norme, a mai remarcat Don Fox prim-adjunct al Directorului Oficiului de Etică Guvernamentală din SUA.