Deputații liberali vor ca legile să poată fi sesizate de Curtea Constituțională până la promulgare
Deputaţii Partidului Liberal au depus astăzi o nouă sesizare la Curtea Constituţională referitoare la posibilitatea exercitării controlului constituționalității legilor, pînă la intrarea lor în vigoare.
De această dată, liberalii cer interpretarea articolul 135 din Constituție cu privire la atribuţia CC de a exercita, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Autorul sesizării, deputatul PL Valeriu Munteanu, a menționat că, deocamdată, Constituția nu precizează concret despre stadiul la care legile pot fi sesizate la Curte. Totodată, Munteanu este de părerea că „dacă CC va dispune ca legile să poată fi sesizate până la promulgare vor putea fi evitate efectele nefaste ale acestora.
Liberalii solicită Curtea să se pronunțe dacă o lege poate fi sesizată din momentul adoptării ei.