Condamnată cu ani grei de închisoare pentru că a înşelat zeci de oameni cu locuri de muncă în străinătate
Directoarea unei agenţii de turism şi complicele acesteia au fost condamnaţi la detenţie pentru escrocherii săvârşite în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 1999 – 2008 inculpaţii au dobândit ilicit de la 11 persoane bani sub pretextul fals de a le organiza plecarea peste hotare la muncă, angajament pe care însă nu aveau posibilitate reală de a-l realiza legal.
Astfel, opt persoane au achitat peste 23 de mii de euro şi aproximativ 8 mii de dolari SUA pentru a pleca legal la muncă în Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda, însă după ce primeau banii inculpaţii nu întreprindeau nici o măsură în vederea onorării pretinsului angajament asumat.
Inculpaţii au mai fost învinuiţi şi de faptul că sub pretextul perfectărilor vizelor de intrare în România şi Cehia au mai obţinut ilegal de la două persoane 2400 de euro, iar o altă victimă a achitat 880 de euro în schimbul perfectării paşaportului de cetăţean al Bulgariei.
În 2010, instanţa de judecată i-a achitat pe ambii escroci, pe motiv că faptele inculpaţilor nu întruneau elementele infracţiunii. Datorită insistenţei procurorilor însă cauza penală a fost examinată de Curtea Supremă de Justiţiei care a decis ca femeia să fie condamnată la 8 ani de închisoare, iar complicele ei la 7 ani de închisoare. Ambii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii ce ţin de activitatea de turism pe un termen de 5 ani.