Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Concursul s-a încheiat. Cine, totuşi,…

Concursul s-a încheiat. Cine, totuşi, vine la Procuratura Generală?

Membrii Comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror general al R. Moldova au avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, în cadrul căreia au transmis hotărârea privind prezentarea lui Vitalie Pârlog în calitate de candidat la funcţia de procuror general.

Hotărîrea Comisiei a fost adoptată cu unanimitate de voturi la şedinţa finală din 27 martie 2013, în baza prevederilor Regulamentului privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General al Republicii Moldova, luînd în consideraţie calificarea, aptitudinile, prestaţia profesionistă a candidatului selectat, evaluările membrilor Comisiei şi rezultatul de ansamblu al Concursului desfăşurat.

În cadrul întrevederii, membrii Comisiei au remarcat aparte caracterul novator al procedurii de selectare prin Concurs public, care a fost posibil graţie deschiderii manifestate în pentru prima dată de un Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, care deţine dreptul constituţional exclusiv de propunere a candidatului la funcţia de Procuror General. S-a menţionat şi faptul că activitatea Comisiei, care, deşi a funcţionat pe baze ad-hoc, un termen relativ scurt şi a fost un exerciţiu inedit pentru Republica Moldova, s-a conformat majorităţii recomandărilor şi standardelor internaţionale privind procedurile de selectare profesionistă a candidaţilor la funcţii judiciare supreme. Comisia a activat transparent, profesionist, a asigurat accesul liber la concurs şi a menţinut caracterul apolitic al procesului de selectare, avînd la bază principiile concurenţei publice şi evaluării obiective a întrunirii criteriilor relevante funcţiei de Procuror General.

Cei prezenţi au constatat încheierea Concursului pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General al Republicii Moldova, iar Preşedintelui Parlamentului ia-u fost transmise dosarul personal al candidatului prezentat pentru propunerea la funcţia de Procuror General, precum şi dosarul complet al actelor şi materialelor Comisiei.