Bărbatul împușcat săptămâna trecută și-a revenit, poliția nu a reținut pe nimeni
Valeriu Crudu, omul de afaceri împușcat săptămâna trecută, în sectorul Buiucani și-a revenit complet. El se află încă în spital, fiind supravegheat în continuare de polițiști.
Potrivit serviciul de presă al Spitalului de Urgenţă, bărbatul a fost supravegheat de poliție din momentul internării acestuia în spital până în prezent. Petru Craveţ a confirmat pentru ZdG că situația lui Crudu s-a ameliorat, iar acesta urmează să fie externat în căteva zile. „Pacientul a fost transferat din secția de terapie intensivă, în centrul de microchirurgie. După operație, starea sănătății pacientului s-a ameliorat și urmează să-l externăm în câteva zile”, ne-a spus reprezentantul instituției medicale.
„El este protejat cu strictețe de către poliție. Se spune că a fost o tentativă de omor, alte detalii nu sunt cunoscute de colaboratorii instituției medicale”, a mai spus Petru Craveţ.
Șeful Direcţiei de poliţie Chişinău, din cadrul Inspectoralui General de Poliție, Sergiu Cociorvă ne-a spus că, la momentul actual, sunt verificate mai multe versiuni, iar informațiile despre anchetă nu pot fi făcute publice. Totodată, acesta a menționat că până acum, nimeni nu a fost reținut în acest caz. „Avem câteva versiuni înaintate de noi, pe care victima le admite. În faza de verificare, se fac acţiuni de urmărire penală pe care nu le putem face publice pentru că, ziarul vostru este citit de foarte multe persoane, iar printre ele ar poate fi și cel care a tras în dnul Crudu”, a subliniat Cociorvă.
Amintim că Valeriu Crudu, în vârstă de 64 de ani, proprietarul pensiunii „Curtea Moşului”, din sectorul Ciocana a fost împușcat marți, 3 decembrie, de o persoană necunoscută. Aceasta a fugit de la fața locului după ce a efectuat două împuşcături în direcţia proprietarului pensiunii.
Mai multe detalii despre caz, citiți AICI.