Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Bărbat reţinut de CNA pentru…

Bărbat reţinut de CNA pentru trafic de influenţă

Un bărbat din Criuleni a fost reţinut aseară de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Potrivit denunţătorului, acesta i-ar fi cerut 1000 de dolari sub pretextul că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Criuleni şi că-i poate determina să modifice rezultatele testului de alcoolemie la care a fost supus declarantul.

Anterior, denunţătorul a comis un accident rutier, fiind suspectat că, în momentul impactului, ar fi fost în stare de ebrietate.

În cadrul operaţiunii de reţinere, banii au fost depistaţi în buzunarul bănuitului.

Acesta este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru trafic de influenţă, infracţiune care se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare sau amendă de până la 30 000 de lei.