Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Astăzi, la 12.35, Mihai Sârbu…

Astăzi, la 12.35, Mihai Sârbu a colectat dijma interzisă de primarul de Chişinău

În pofida faptului că Primăria Chişinău a decis organizarea, în perioada 10 iunie – 30 noiembrie 2010, a unui iarmaroc sezonier de material săditor, pomicol şi produse agricole, lângă Piaţa Centrală, în perimetrul străzilor Bulgară şi Armenească, unde persoanele fizice şi gospodăriile agricole ar  putea comercializa la tarabele care vor fi amenajate sau din unităţile de transport ori remorci, fără plată şi fără autorizaţie de funcţionare, cetăţeanul Mihai Sârbu, care a instituit o taxă ilegală, continuă să o perceapă de la ţărani.

„A lipsit o jumătate de zi, miercuri, 9 iunie, când primarul Dorin Chirtoacă a convocat aici o şedinţă”, spun ţăranii. Amintim că la şedinţă au participat toţi conducătorii serviciilor responsabile,  fiind examinată  problema comerţului în perioada estivală. De asemenea, a fost abordat subiectul referitor la perceperea taxei de 50 lei/zi de către unele persoane, pentru a permite comerţul pe str. Armenească, teritoriu adiacent pieţei. Primarul capitalei  fusese sizat despre aceasta în urma mai multor articole scrise de ZdG, la sugestia unor ţărani care spun că sunt jecmăniţi zilnic de cetăţeanul Sârbu.

„După şedinţă, peste vreo 2 ore, Sârbu a trecut, ca de obicei, şi a adunat bani de la noi”, spun comercianţii de răsad. Ei confirmă că colecta a continuat în fiecare zi.

Astăzi, sâmbătă, 12 iunie, Sârbu a apărut pe la 12.30, cerând insistent ţăranilor să achite taxa. Nimeni nu a refuzat, deoarece, în ajun, Sârbu i-a ameninţat că dacă mai vorbesc cu presa, va fi rău de ei.

„Mai bine mă duc să beau un gât de apă, decât să vă mint sau să tac”, ne-a spus o femeie din raionul Criuleni.

Oamenii continuă să stea la temperaturi înalte, în locuri neamenajate, plătind de 4 ori mai scump decât în piaţă. Ei nu se opun, deoarece consideră că Sârbu ar avea o protecţie foarte „sus”, dacă nimeni şi nimic până acum nu a fost în stare să-l oprească din activităţile sale ilegale.