Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Apelul depus de ZdG în…

Apelul depus de ZdG în dosarul procurorilor de la Glodeni, rătăcit „pe jos”

Cererea de Apel, depusă de redacţia ZdG, în urma propnunţării, la 1 august 2011, a unei hotărâri judiciare prin  care judecătorul Ion Busuioc, de la Judecătoria Centru,  a decis acordarea sumei de 500 de mi de lei „pentru onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională” a doi procurori de la Glodeni, nu a ajuns încă în instanţa de apel.

Deşi cererea în cauză a fost depusă pe 16 august, termenul de Apel expirând la 25 august,  la Judecătoria Centru, la cererea ZdG  nimeni nu putut explica iniţial care este soarte acestui apel. Am insistat totuşi să aflăm care este soarta acestui dosar, dat fiind faptul că decizia judecătorului Busuioc poate duce la închiderea redacţiei ZdG.

Ieri, 6 septembrie, la Curtea de Apel Chişinău am fost informaţi că cererea noastră nu a ajuns în instanţă. În Cancelaria Judecătoriei Centru ni s-au comunicat informaţii contradictorii referitoare la locul aflării cererii de apel a ZdG. Potrivit unor funcţionare, pe 1 septembrie, cererea şi dosarul ar fi fost transmise curierului, urmând să ajungă în instanţa de apel.

Pe de altă parte, curiera, care la insistenţa noastră s-a prezentat drept „Polina”, a spus că cererea şi dosarul ar fi „pe jos”, deoarece ar fi trebuit expediate cu un mijloc de transport special. „Eu transmit cea ce pot duce în geantă, dar sunt foarte multe dosare, pe care nu le pot duce cu troleibuzul”, ne-a spus ea, recunoscând că nu cunoaşte exact dacă a dus sau nu apelul ZdG la Curtea de Apel.

Fiind întrebată dacă se mai pierd cereri de Apel, curiera Polina a spus că ea nu a pierdut niciodată, niciun dosar.

Contactat telefonic, judecătorul Ion Busuioc, care a pronunţat hotărârea în cauză, a spus că, după 20 august, s-a aflat în concediu şi nu cunoaşte exact unde se află cererea de apel a ZdG. „Am mii de dosare, ce vreţi, am fost rechemat din concediu pe o săptămână”, a vorbit pe un ton răstit judecătorul Ion Busuioc.

Avocatul Serafim Vasilache, solicitat de ZdG, ne-a explicat că  „dacă cererea de apel a fost depusă, dar nu a fost expediată la timp, înseamnă că instanţa nu şi-a onorat obligaţiunile de serviciu. Mai mult ca atât,  preşedintele instanţei de judecată a încălcat prevederile art. 367 CPC – unde sunt indicate direct acţiunile instanţei la primirea apelului.  Neonorarea obligaţiunilor atrage şi răspunderea corespunzătoare – aici poate fi făcută o referire la o plângere pe inacţiunea instanţei (la CSM). Într-o situaţie aproape similară (neexpedierea dosarului în termen) judecătorului i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară. Ulterior, ar urma o reacţie în lanţ: o anchetă de serviciu şi identificarea circumstanţelor şi a persoanelor culpabile şi, respectiv, tragerea la răspundere a acestora”.