Aeroflot lansează curse aeriene spre R. Moldova
Compania aeriană Аeroflot lansează propriile curse regulate pe ruta Moscova – Chişinău – Moscova. Zborurile spre Chişinău vor fi operate zilnic din terminalul D al aeroportului Sheremyetevo, pe nava aeriană Airbus A320. Decolarea cursei SU1844 din Moscova va avea loc la ora 22:00, şi va ateriza în Chişinău la ora 0:25. Decolarea cursei retur SU1845 din Chişinău, va avea loc la 01:15, iar la ora 05:30 (ora locală), avionul va ateriza în Moscova.
Extinderea reţelei de rute şi perfecţionarea continuă a calităţii serviciilor prestate sunt elementele care stau la baza implementării cu succes a strategiei companiei Аeroflot, de creare a unei reţele globale de transport aerian, recunoscută la nivel mondial.
Aeroflot este lider în domeniul transportului aerian din Rusia, membră a alianţei globale de companii aeriene SkyTeam. Reţeaua totală a curselor alianţei numără 1052 de destinaţii din 177 de ţări. În anul 2013, Аeroflot a transportat peste 20,9 milioane de pasageri, iar împreună cu companiile Grupului «Аэрофлот» — 31,4 milioane de pasageri.