A venit vremea sancţiunilor pentru procurorul vedetă Elena Neaga
Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a dicutat astăzi despre eventuala încălcare a Codului de etică al procurorului adjunct din sectorul Buiucani al capitalei, Elena Neaga, care a intrat în vizorul presei după ce și-a postat pe contul său de pe o rețea de socializare mai multe fotografii care depăşesc cadrul etic.

Potrivit preşedintelui CSP, Mircea Roşioru, Procuratura Generală a iniţiat o investigaţie.
„În cadrul Consiliului s-a stabilit că, ceea ce ţine de deontologie şi etică va fi analizat de Procuratura Generală, care deja a iniţiat o investigaţie. Despre justificarea sau nejustificarea averii va preciza Comisia Naţională de Integritate. Suplimentar vom interveni şi cu unele precizări ce ţin de etica procurorului în care să indicăm unele restricţii despre plasarea fotografiilor pe site-uri de socializare şi care ar fi limitele etice“, a spus Roşioru, pentru ZdG.
Acesta a precizat că, deocamdată, procurorul Neaga nu şi-a expus părerea pe marginea subiectului. „Nu am cerut o opinie a procurorului, deoarece am considerat-o irelevantă. Opinia ei va fi cerută de Consiliu pe parcursul anchetei. Rezultate vor fi, dar cu puţină răbdare“, a mai spus preşedintele CSP.
Amintim că, Elena Neaga, adjunctul procurorului de Buiucani, a intrat în vizorul presei după ce aceasta și-a postat pe contul său de pe o rețea de socializare mai multe fotografii din imobilul său de lux din centrul orășelului Strășeni, recent construit, cu o suprafaţă de 270 de metri pătraţi. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi ea a indicat pentru anul 2012 încasări de 78 de mii de lei din salariu şi aproximativ 2 mii de lei din pensii şi îndemnizaţii.
Neaga a mai declarat că are o locuinţă de aproximativ 277 de m.p. şi alta de 52 de m.p., un autoturism, care valorează 45 de mii de lei şi 3 terenuri agricole.

