Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   A murit Nelson Mandela, primul…

A murit Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare sud-african

Nelson Mandela, în vârstă de 95 de ani, eroul luptei împotriva apartheidului, a murit la domiciliul său din Johannesburg, a anunţat joi seara preşedintele sud-african Jacob Zuma.

330816-„Scumpul nostru Mandela va avea funeralii de stat. Drapelul va fi coborât în bernă începând de vineri şi până la înmormântare”, a adăugat Jacob Zuma.

Barack Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, a afirmat că Nleson Mandela a realizat mai mult decât se putea aştepta de la un om. „El a luat istoria în mâinile lui şi a îndoit arcul universului către justiţie”, a apreciat președintele american. Barack Obama a ordonat ca drapelul de la Casa Albă să fie coborât în bernă.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că „multe persoane din lumea întreagă au fost influențate de lupta sa pentru demnitate umană, egalitate și libertate”, a adăugat el. „A avut o influență foarte personală asupra vieților noastre”.

Mandela a fost unul dintre cei mai respectati oameni de stat din lume. A fost lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud. Câştigător al Premiului Nobel pentru Pace şi unul din cei mai veneraţi oameni de stat, după ce a pledat pentru reconciliere, în pofida faptului că a petrecut 27 de ani în închisoare,