Lecții de iubire: cum învață să se înțeleagă reciproc părinții de homosexuali și copiii lor

Să fii homosexual în R. Moldova înseamnă să înfrunți prejudecăți, stereotipuri, să auzi discursuri de ură împotriva ta de la cei plătiți să te apere ca cetățean. Dar ce înseamnă să fii părinte de homosexual? Cum învață mamele să-și accepte copiii așa cum sunt, fără să încerce să-i schimbe?

Elena Anmeghichean recunoaște că, atunci când a aflat că fiul ei e homosexual, parcă i-ar fi căzut o bombă în casă. Au urmat zile de plâns și întrebări chinuitoare despre ce ar fi greșit în educația singurului său copil. Coșmarul a continuat până a aflat despre grupul părinților de la Genderdoc-M, ONG care apără drepturile persoanelor LGBT și care a ajutat nu un singur părinte să treacă peste emoțiile cauzate de identitatea homosexuală a copilului său.

„Am înțeles că nu voi putea duce singură această povară”

Elena a aflat că Maxim e homosexual pe când el avea 19 ani. „Îi apăruse un nou prieten. Atunci am început să suspectez, să mă interesez, pentru că îi cunoșteam prietenii, iar pe acesta nu-l știam”, își amintește ea. După ce s-a tot frământat, l-a întrebat pe Maxim, pur și simplu, dacă e gay.

Până atunci, nu crezuse că așa ceva se poate întâmpla în familia sa, deși auzise despre persoane LGBT. „Feciorul ne bucura tot timpul cu succesele sale și iată că ne spune așa ceva. Ne-a zis că dacă ne e rușine cu el, va pleca de acasă. Plângeam tot timpul, pe unde se putea – în autobuz, în troleibuz, acasă. Tatăl lui fuma mult, plângea și el. Într-un moment, Maxim a început să se poarte ca și cum era vinovat de ceva. Am înțeles că nu voi putea duce singură această povară”, zice Elena.

Atunci a ajuns la grupul de sprijin pentru părinți de la Genderdoc-M, unde a întâlnit alți părinți aflați în situații similare. Spune că, deși a fost greu la început, gândul că mai sunt și alți oameni ca ea o încălzea.

Pe de altă parte, Maxim, feciorul Elenei, povestește că a fost dificil să-și facă coming out-ul, deși mama sa aflase singură și el a trebuit mai mult să se acomodeze situației.

„Știam că e important să mă deschid lumii. Observam că nu toți reacționează negativ, că există curiozitate. Inițial, mă temeam că n-o să mă accepte părinții, că va trebui să plec de acasă, că nu mă vor mai iubi”, spune Maxim.

De Genderdoc-M aflase în 1999, când văzuse un afiș de-al lor pe undeva. Spune că, spre deosebire de alți părinți, pe ai săi nu i-a fost greu să-i convingă să meargă acolo. Era plecat din țară când ei participau la primele evenimente organizate de Centru.

„Din momentul în care au găsit susținere și înțelegere, au continuat să meargă. Acest grup i-a ajutat să înțeleagă că nu e vina lor și că, în general, nu există motiv din care cineva să se simtă vinovat. Cred că se gândeau că o fi făcut ceva incorect, poate în educație, poate ar fi greșeala lor ca părinți. Pe de altă parte, grupul i-a ajutat să vadă viitorul diferit, ei având anumite așteptări legate de mine”, spune Maxim.

Mama și fiul cred că grupul de susținere a părinților i-a ajutat să fie mai deschiși față de ei înșiși, dar și față de alții, i-a învățat să nu le mai fie frică de necunoscut.

„Presupuneam orice, numai nu să aud acest cuvânt”

Maria (nume schimbat, n.r.), altă mamă din cadrul grupului de la Genderdoc-M, a aflat că fiul său e homosexual acum 13 ani, la ziua lui de naștere, când el împlinea 15 ani. La acel picnic a observat că printre invitați nu era nicio fată. L-a întrebat pe fiul său de ce sunt doar băieți. Nu i-a răspuns și asta a pus-o în gardă. După sărbătoare, l-a întrebat direct dacă e homosexual. I-a răspuns afirmativ.

„Presupuneam orice, numai nu să aud acest cuvânt. Credeam că-mi va spune că acei băieți sunt prietenii lui. Am avut o criză de isterie, din care nu mi-am revenit jumătate de an. Apoi, într-o zi, m-a întrebat dacă vreau să mă odihnesc, fără să-mi dea detalii. Mi-a zis că poate mă trimite undeva să mă odihnesc”, povestește Maria cum a ajuns la un seminar Genderdoc-M.

Când diferiți părinți au început să-și spună propriile istorii și a ajuns rândul ei, a avut iarăși o criză – nu putea vorbi. Totodată a înțeles că nu e singură. Zice că, în pofida emoțiilor sale, l-a acceptat dintr-o dată pe fiul său, pentru că e copilul ei. Nu l-a certat, nu l-a dat afară – i-a zis doar că poate se mai gândește și se căsătorește. După ce a mers o perioadă la grupul de sprijin al părinților, a înțeles că, de fapt, e imposibil. Acum, spune că e bine, grație acelor discuții. Între timp, și ea ajută alți părinți, aflați la început de drum.

„La întâlniri, discutăm problemele. Psihologul lucrează cu noi, avem traininguri, ne odihnim, suntem ajutați să ieșim din stres, pentru că mulți fac depresie”, spune Maria.

De cealaltă parte, Dan (nume schimbat, n.r.) afirmă că, pentru el, coming out-ul a fost un proces dificil. Își amintește că, pe când avea 15 ani și mergea deja la Genderdoc-M, a descoperit broșura „Ce să faci dacă copilul tău e homosexual?”. A luat-o acasă și a pus-o la un loc vizibil. Când a venit în cameră, a văzut că broșura e la locul ei și că mama sa vorbește la telefon. S-a uitat la el și a pus receptorul. A întrebat dacă-i adevărat. Dan i-a confirmat.

Ulterior, a aflat despre grupul părinților de la Genderdoc-M și a îndreptat-o pe mama sa încolo. Prima dată, i-a zis că pleacă la odihnă pe câteva zile.

„Am adus-o la oficiu, am urcat-o în transport și a plecat la seminar. Când a revenit, mi-a spus că parcă s-ar fi născut din nou, ceea ce îmi spune și acum după multe întâlniri similare. De fapt, părinților, chiar le este greu. După acea primă dată, mama a înțeles ce-i homosexualitatea. Ea are 63 de ani. Sigur că, în URSS, nu se vorbea despre asta. La Genderdoc-M i-au explicat chiar și ceea despre ce mie îmi era jenă să-i vorbesc”, spune Dan.

„Nu mai puteam menține acel gen de relație”

Daria (nume schimbat, n.r.) a aflat la telefon că unul dintre feciorii săi e homosexual. Se întâmpla prin anul 2000. Mircea (nume schimbat, n.r.), pur și simplu, a sunat-o și i-a spus că s-a îndrăgostit. Mama a tăcut. După acel moment prelungit de liniște, Mircea a întrebat-o dacă mai este pe fir. Nu-și amintește acum exact ce i-a răspuns, dar presupune că i-a propus să amâne discuția. Și, au discutat mai târziu.

„O lună nu știam ce-i cu mine. Sunt o fire optimistă, activă, dar această veste m-a blocat. Colegele de serviciu mă tot întrebau ce mi s-a întâmplat, până am reușit să mă destăinui unei tinere, care încerca să mă calmeze”, spune femeia.

Mai târziu, a ajuns la Genderdoc-M, întrucât băiatul cunoștea unii activiști de acolo. „Nu vă închipuiți ce bocete erau, nu reușeau să ne dea șervețele de hârtie. Aceste întâlniri și acest plâns ne-au ajutat, deoarece așa, în mare parte, am reușit să depășim problemele. Greutatea cuiva a trecut pe umerii altcuiva. Majoritatea au reușit, cu excepția câtorva persoane de la țară, cărora și biserica le punea piedici”, punctează Daria.

De patru ani, ea se află în Franța, împreună cu fiul ei, și revine mai rar acasă. Totuși, își amintește cu nostalgie despre activitățile de la Genderdoc-M, despre felul în care comunicau și se descopereau.

Mircea susține că a ales să-i zică mamei la telefon că e homosexual pentru că, la acea vreme, se afla deja în Franța, dar și pentru că nu mai putea tăcea – diferența dintre viața sa adevărată și ceea pe care o cunoștea mama sa fiind prea mare.

„Erau anii 2000. A plâns o săptămână, mai ceva ca la o înmormântare. Trebuia să-i spună și lui taică-meu, și fratelui meu. A fost greu, dar prietenii m-au ajutat. Genderdoc-M mi-a fost de mare ajutor”, subliniază Mircea.

În momentul în care i-a recunoscut mamei că e gay, spune că nu mai avea frici, zicându-și că arde toate podurile. „Dacă nu mă accepta, cu atât mai rău pentru mine, pentru ea, pentru relația noastră, dar nu mai puteam menține tăcerea. Am sunat-o disperat”, continuă Mircea.

N-a trebuit să o convingă prea mult pe Daria să meargă la Genderdoc-M. Consideră că evoluția relației lor e și meritul ei. Relația lor s-a schimbat treptat, iar într-o zi și-a dat seama că mama sa a ajuns să vorbească pentru alți părinți care au copii LGBT. Acest lucru l-a mirat, dar e mândru de mama sa, de flexibilitatea ei intelectuală.

„Aici e plăcut să fii tu însuți”

Coordonatoarea de program de la Genderdoc-M, Natalia Ursu, argumentează că ideea formării unui grup pentru părinți a apărut când, după ce lucrau cu tinerii care veneau la Centru, au observat la aceștia nevoia de a le vorbi părinților, fără a ști cum să facă acest lucru. Mai târziu, a fost formată o echipă stabilă de părinți. Acum, aceștia sunt rugați să le ofere suport celor care au aflat recent despre orientarea sexuală a propriilor copii.

Coordonatoare de programe de la Genderdoc-M, Natalia Ursu punctează că întâlnirile părinților sunt terapeutice

„Aici poți fi tu însuți. Fiecare cu propria poveste. Când un părinte vine prima dată, toată lumea îi acordă atenție, arătându-i că nu e nimic grav în tot ce i se întâmplă”, menționează Natalia.

Psihologa de la Genderdoc-M, Oxana Gumennaia, vorbește despre partea terapeutică din procesul de relatare a istoriilor acestor părinți.

Psihologul Genderdoc-M, Oxana Gumennaia spune că acceptarea situației în care se găsesc părinții și copiii durează până la 5 ani

„Când te vezi cu părinți care sunt exact ca tine, având aceleași probleme, înțelegi că asta nu e doar despre tine. Calea conștientizării până la capăt, oricât ar fi de straniu, durează 5 ani. Mulți dintre cei care vin la Genderdoc-M recunosc că prima conștientizare a faptului că copilul său este gay, lesbiană sau persoană transgender, e o tragedie. Acceptarea integrală apare când, la experiența ta, se adună momente de interacțiune cu persoane homosexuale, bisexuale și transgender”, spune Gumennaia.

Raportul privind situația drepturilor persoanelor LGBT în R. Moldova pentru 2018 punctează că discursul de ură față de acestea se amplifică în perioade electorale. Aceeași sursă mai notează că R. Moldova are un cadru legal inadecvat care, împreună cu practica vicioasă a organelor de drept, lasă nesancționate discursul de ură și infracțiunile motivate de ură.
În 2018, au fost înregistrate două cazuri de crime de ură și 13 cazuri de incidente de ură, iar persoanele trans și persoanele gender neconforme constituie cel mai vulnerabil grup din comunitatea LGBT.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    Sodomia lu Plaha si Dodon, asta este golubo-homiki in Moldova. Si la ei convine asta ca nebuneste populatia, desparte, dezbina societate, cum fost religios in Kosovo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *