Trei lecţii ale străinătăţii

Scriu aceste rânduri din Israel. Am părăsit R. Moldova acum 11 ani, într-o zi caldă de toamnă. Am hotărât atunci să merg în lume şi să învăţ ceva nou – ceva ce m-ar ajuta să trăiesc mai frumos, mai bine, mai cinstit. Voiam să văd viaţa din alte ţări, să aflu tainele lor bine ascunse şi, într-o bună zi, să le implementez şi eu acasă.

În toţi aceşti ani petrecuţi departe de casă am învăţat aprecierea. De fiecare dată când revin în R. Moldova văd frumuseţi de existenţa cărora nu eram conştientă până la plecare. Avem atât de mulţi copaci – prin oraşe şi sate. Avem păduri şi câmpuri vaste. Avem o climă blândă, cu seri răcoroase pe timp de vară şi zile cu soare pe timp de iarnă. Când revin vara acasă, nu mă mai satur să petrec serile alături de rude, în curtea căsuţei din satul Suruceni, savurând răcoarea şi mirosul plăcut al ierbii. Avem fructe şi legume de care nu am mai întâlnit nicăieri în lume. Iar locurile pitoreşti… o singură poză făcută la Soroca, în preajma “Lumânării Recunoştinţei”, a reuşit să trezească interesul prietenilor din Israel. Ei aşteaptă cu nerăbdare revenirea mea acasă pentru a-i putea chema în vizită şi pentru a vizita împreună acele păduri verzi, acele sate cu fructe dulci pe care le culegi direct din copac, acele oraşe cu parcuri şi muzee. Am învăţat să apreciez frumuseţea Moldovei pentru că locuiesc de mult prea mult timp într-o ţară construită pe pământ de pustiu. Este exact aşa precum spunea Paulo Coelho în una din cărţile sale: „Poate că Dumnezeu a făcut deşertul pentru ca omul să poată zâmbi la vederea curmalilor.”

Am mai învăţat că, în viaţă, trebuie să munceşti pentru a obţine ce-ţi doreşti. Sunt norocoşi pe lume care obţin moşteniri sau câştigă la loterii – ceilalţi, însă, trebuie să muncească. Nu e nimic ruşinos să fii chelner, îngrijitor de bătrâni sau spălător de vase atâta timp cât munca ta este una cinstită şi ştii exact pentru ce lucrezi atât de greu. În Moldova eu eram elevă, studentă, deci nu aveam timp pentru a lucra. În Israel am descoperit că se lucrează de la 16 ani – în vacanţe, după ore, în week-end-uri. Aici am început şi eu să studiez ziua şi să lucrez noaptea, aşa precum fac mulți. În Israel, indemnizaţia de şomaj se plăteşte doar în cazul în care ai fost concediat şi eşti în căutare de un nou loc de muncă. În rest, odată ce ai făcut armata (aici armata este obligatorie și pentru băieți, și pentru fete) şi nu ai încă un job legal, eşti obligat să plăteşti statului o anumită taxă. La început părea ciudat – cum poate omul să plătească o taxă dacă nu lucrează? Acest lucru însă determină oamenii să lucreze oriunde găsesc şi, între timp, să caute un serviciu mai bun sau să studieze pentru o viitoare carieră de succes. Revenind în Moldova, în vacanţe, îmi era greu să văd vecinii sau cunoscuţii care nu lucrează sub pretextul că sunt studenţi, dar în acelaşi timp aşteaptă de la părinţi telefoane şi haine scumpe. Mult mai greu îmi era să le spun ce lucrez eu în Israel până la terminarea studiilor – adică cum, tu studiezi la Universitate, dar ești o simplă muncitoare într-un depozit de haine? Cum am mai spus, inițial îmi era ruşine. Acum, însă, nu aş avea nicio problemă să revin acasă şi să deservesc oamenii într-o cafenea sau restaurant, până îmi voi găsi un serviciu în domeniul în care am studiat.

A treia lecţie învăţată este legată de modul de viaţă. Ciudat, dar în toţi ani trăiți în Israel, nu am văzut vreodată o casă atât de luxoasă precum sunt casele din Moldova. Nu am văzut poduri suspendate, pereţi cu tapete scumpe sau podele din marmură. Nu am văzut maşini atât de scumpe, precum cele de pe șoselele din Moldova. Ştiţi ce fac oamenii de aici cu banii câştigaţi? Călătoresc. Cel puţin o dată pe an, împreună cu familia, vizitează o nouă ţară. În loc de lucruri materiale atât de trecătoare, israelienii acumulează experienţe şi amintiri. Poate de asta sunt atât de inventivi şi creativi – pentru că fiecare călătorie îţi deschide noi orizonturi, noi cunoştinţe.

Sunt doar trei lecţii pe care le-am învăţat în ţara-gazdă. Ar mai fi multe altele, dar nu mi-ar ajunge cerneală şi hârtie, ca să le scriu pe toate. Oricum, nu se vor pierde, pentru că, în curând, voi reveni acasă şi le voi aplica, aşa precum am planificat în acea zi frumoasă de toamnă, când am decis să plec şi eu în lume.

Adelina Suruceanu, Ashdod, Israel

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Bravo! Niste lectii atit de utile, de invatat pentru toti; dar, paradoxal; carora le trebuiesc cel mai mult aceste sfaturi, nu citesc; ei sunt grabiti sa-si mai adauge un nivel la vila… Mai scrie, stimata doamna, sunt atit de sensibile si obiective observatiile d-tale. Respect!

  2. milena

    O scrisoare scrisa supefecial , care nu reda realitatea . Israielul ca orisice tara are oameni boagati si saraci, cu un popor muncitor ce are frica de Dzeu si nu numai. Iubesc Israielul si mi- i dor de Tara Sfinta .

  3. Inevitabil schimbarile sunt lectii de viata. Tie nu ti-a fost frica de ele si apreciez asta la tine. Mie imi este. Ma bucur pentru experientele avute de tine.
    Totodata ma bucur ca ai ramas aceeasi persoana simpla, pura , serioasa si plina de dorinta de a cunoaste. Te pup, draga Adelincik!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *