Adio, Moldova!

Din minutul în care am pus piciorul în avion, care zbura spre Paris, iar de acolo la New York, știam că nu mă mai întorc acasă. Cu doi copii plecam din țara care ne-a înjosit, ne-a disprețuit și și-a șters picioarele cu noi. Plecam așa cum se pleacă de la un soț buimac, care m-a abuzat cu anii. Am divorțat de patrie, trântind ușa după mine. Adio, Arrivederci, Farewell, Moldova!

Am ținut ușa ceea strâns închisă și nu am lăsat patria înapoi în viața mea timp de 10 ani. Mă protejam așa cum se protejează o persoană scăpată de război, având simptome de stres post-traumatic. Dar nu am avut timp de nostalgie. A trebuit să-mi reiau viața de la zero. A fost extrem de greu, dar niciodată nu m-am simțit singură și disperată, deși, cu copiii, eram singuri-singurei într-o țară străină.

Când tragedia mi-a venit în casă și am sunat serviciile sociale, iar prima frază rostită la telefon a fost: „I am sorry for your loss” („Îmi pare rău pentru pierderea dvs.”), mi-au izbucnit lacrimile. Tot atunci am știut că totul va fi bine. Nu vom fi abandonați sau respinși. Vom avea suport și înțelegere de la statul american.

Când copiii au primit burse la universitatea americană, și au studiat gratis datoriră meritelor lor academice, am fost mândră și liniștită, fiind sigură că în SUA, care i-a primit cu brațele deschise, copiii mei vor avea un viitor strălucit.

Când am fost promovată de la angajat obișnuit la manager, și asta în 3 ani, m-am simțit prețuită și inspirată, deoarece angajatorii observaseră talentele mele, aceleași pe care le manifestasem și acasă, dar care nu au fost apreciate.

Succesul nostru aici a devenit balsam pentru suflet, balsam pentru rănile deschise, balsam care m-a lecuit de frică și de stresul inexplicabil care mă apuca când auzeam în stradă vorbă românească sau rusească. Încetul cu încetul, am început să deschid ușa strâns închisă cu balamalele ruginite. S-a întâmplat pe neașteptate.

Într-o bună zi am descoperit pe Youtube un cântec nou de Zdob și Zdub. O nostalgie uitată, dar regăsită. Erau atât de veseli, atât de patrioți, imposibil de rezistat. Și inima mea a început a se topi. Am cumpărat un CD și ascultam zdubii în mașină, pe drum. Dansam pe scaun, dădeam din cap, fluturam din mâni. „Uite asta-i dragoste de patrie”, m-am gândit. Atunci toate s-au întors la locurile lor. Noroc, Ciao, Hello, Moldova!

Irina VanPatten, Seattle, SUA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Gringo

    Numai Re-Unirea cu Patria-mamă
    România Mare europeană
    ne este Salvarea de marasmul neo-comunist
    terorist dondonist ocupant !
    —————————————————————-

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *