Ilan (off)Şor, miliardar în autodenunţuri, cu datorii de milioane în declaraţiile de avere

Controversatul om de afaceri Ilan Şor, care declara că l-a remunerat ilicit pe fostul premier Vladimir Filat cu peste 300 de milioane de lei pentru a-şi promova interesele în diferite domenii, a prezentat la CEC declaraţia de avere şi interese personale pentru 2017-2018. Dacă anterior Şor susţinea că îi achita lui Filat zborurile aeriene, cazarea în hoteluri scumpe, îi oferea în dar maşini de lux, astăzi, liderul Partidului Şor declară un salariu modest de primar şi datorii de milioane de lei.

Potrivit declaraţiei de avere şi interese pentru 1 ianuarie 2017-27 decembrie 2018, Şor a avut un salariu de circa 124 de mii de lei în funcţia de primar de Orhei, adică, în mediu, vreo 5 mii de lei pe lună. Soţia sa, interpreta Jasmin, ar fi câştigat aproximativ 4 milioane de ruble, echivalentul a 1 milion de lei moldoveneşti.

Raportat la aceste venituri modeste, Şor are datorii de milioane. Din 2015, primarul de Orhei susţine că a luat împrumuturi de peste 70 de milioane de lei cu o rată a dobânzii de 0%. Cel mai recent împrumut este din 2018, în valoare de 20 de milioane de lei, el fiind scadent în 2023. În 2016, primarul de Orhei a mai luat trei împrumuturi, în valoare totală de 349 mii de euro şi 34 de milioane de lei, scadente până în 2021. Un alt împrumut, de 16 milioane de lei, a fost contractat în 2017, urmând ca Şor să îl returneze până în 2022.

Liderul Partidului „Şor” declară că deţine două apartamente de 239 m.p., şi, respectiv, 158 m.p., pe care le-a obţinut în 2013 şi în 2000. Primarul de Orhei declară şi o casă de locuit de aproximativ 200 m.p., a cărei valoare ar ajunge la peste 4 milioane de lei. Anterior, ZdG a scris însă că Ilan Şor locuieşte într-o casă înregistrată pe numele unui angajat de-al său, imobil care nu este declarat.

Ilan Şor conduce un autoturism de model Bentley Continental, fabricat în 2010, pe care l-a obţinut în 2014 la un preţ de 2,5 milioane de lei. În declaraţia de avere au mai fost trecute două automobile de model Gaz 2410 şi Toyota, obţinute în anii 90. Primarul de Orhei deţine bunuri preţioase şi colecţii de artă care au fost însă blurate în declaraţia sa de avere.

Afacerile lui Şor din dosarul Filat

Deşi a recunoscut în repetate rânduri că este deţinătorul mai multor afaceri de succes, unele moştenite de la tatăl său, altele dobândite între timp, aceste firme nu se regăsesc în declaraţia de avere depusă la CEC. Şor susţine că deţine doar o cotă parte de 0,8931%, cu valoarea de cumpărare de 193,5 mii de lei, la „Avantage” SRL, afacere administrată de Ilona Şor, mama sa vitregă. Cu excepţia acestei companii, primarul de Orhei nu a declarat altă afacere, asta în contextul în care în decizia motivată a Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) prin care s-a menţinut sentinţa de condamnare la nouă ani de închisoare pe numele lui Filat, figurează zeci de companii pe care Ilan Şor recunoştea că le gestionează.

În decizia motivată a CSJ sunt enumerate mai multe afaceri pe care Şor a admis că le controla. Printre acestea se numără „Lavima Impex” SRL, „Davema Com” SRL, „Roseau Alliance LLP”, „Tomton Trading LP”, „Alvaro Grup” SRL, „Alreda Pro” SRL etc. Acestea, însă, nu se regăsesc în ultima declaraţie de avere a lui Şor, dar nici în declaraţia de avere din 2015, atunci când Şor a fost ales primar de Orhei.

În cadrul audierii din ianuarie 2018 în dosarul ex-deputatului Chiril Lucinschi, Şor a fost întrebat de procurori dacă cunoaşte următoarele firme, care se regăsesc şi în dosarul Filat: „Dufremol” SRL, „Dasler Con” SRL, „Moldclassica” SRL, „Contrade” SRL, „Tomton Trade Corp”, „Caritas Grup” SRL, etc. Atunci Ilan Şor declara că aceste firme i-au aparţinut sau a fost acţionar la ele.

Companiile respective, pe care Ilan Şor nu le menţionează în nici o declaraţie de avere, sunt gestionate de persoane din anturajul său, inclusiv membri ai familiei. Astfel, „Dufremol” SRL, deţinătoarea celei mai mari reţele de magazine duty-free din R. Moldova şi una dintre cele mai profitabile companii ale lui Şor, este, oficial, înscrisă pe numele Ilonei Şor, care este şi administratoarea „Avantage” SRL, fondată de „Dufremol” şi Ilan Şor.

Televiziunile deţinute de persoanele din anturajul primarului de Orhei

Ilan Şor este şi beneficiarul unor televiziuni, care recent au fost lansate sub un alt nume şi o nouă concepţie. Este vorba de Televiziunea Centrală, anterior Euro TV, dar şi Orhei TV, anterior Alt TV. Cele două posturi TV sunt deţinute de „Media Resurse” SRL, care, la rându-i, e fondată de „Klassika Media”. Acest SRL e fondat de Rita (Margarita) Ţvic, o apropiată a familiei Şor. Ea a scris anterior biografia lui Miron Şor, tatăl lui Ilan, care a decedat. „Klassika Media” este şi fondatoarea altor trei companii media: SRL „Alternativ-TV”, SRL „Alvalmedia” şi SRL „Trust TV”, toate avându-l conducător pe Dumitru Chitoroagă, candidat al Partidului „Şor” atât pe circumscripţia naţională, cât şi pe circumscripţia uninominală nr. 25.

Vladimir Novosadiuc (stânga), Ilan Șor (mijloc) și Rita Țvik (dreapta) Foto: media-azi.md

ZdG a scris anterior că preluarea Euro TV şi Alt TV de către Ilan Şor a fost intermediată în 2014 de către Rita Ţvic şi Vladimir Novosadiuc, şeful reprezentanţei în R. Moldova a agenţiei „Rusia Astăzi” (Russia Today) şi „Noutăţi din Rusia” SRL, cu care primarul de Orhei este în relaţii apropiate. Ţvic şi Novosadiuc au apărut şi în raportul Kroll, care dezvăluie fraudele din sistemul bancar, în calitate de acţionari la Unibank, instituţie financiară care făcea parte din „Şor Holding”.

La 21 iunie 2017, Ilan Şor a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, urmând ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

Deşi figurează în raportul Kroll referitor la furtul miliardului şi a fost condamnat de prima instanţă, Ilan Şor va candida la alegerile parlamentare din februarie. Autoritatea Naţională de Integritate i-a eliberat primarului de Orhei certificatul de integritate potrivit căruia acesta nu are averi nejustificate, conflicte de interese, incompatibilităţi sau restricţii pentru a candida la funcţia de deputat în Parlamentul R. Moldova.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    CÂINELE OFFȘOR N-ARE NICI O VINĂ!

    J****** hoț Ilan Șor are vina că a furat de la moldoveni 2,9 miliarde de dolari (40 miliarde de lei) și a făcut mai multe denunțuri minciunoase. Soția lui, j****** Sara Șor (Jasmin) are vina că s-a folosit de bani furațide soțul său. Da cânele lor, OffȘor n-are absolut nici o vină. Bietul animal nu știa că mănâncă pe bani furați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *