“Cetatea” şi afacerile de familie ale lui Moldovanu

431-moldovanuMihai Moldovanu, şeful Direcţiei Sănatate din cadrul Primăriei Chişinău, este proprietarul unei case de milioane cu două nivele şi mansardă, amplasată pe str. Cetatea Chilia din sectorul Botanica. Pe numele soţilor Moldovanu mai sunt înscrise două apartamente situate în blocul 15 din str. Trandafirilor. Totodată, familia Moldovanu mai deţine două firme specializate în creşterea păsărilor şi animalelor, dar gestionează şi o companie de detectivi particulari.

431-moldovanu333Mihai Moldovanu, 48 de ani, originar din s. Ordăşei, raionul Teleneşti, şi-a început activitatea profesională în anul 1986, lucrând în calitate de felcer la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. În 1992, a deţinut funcţia de medic generalist la Spitalul Clinic Municipal nr.1 din Chişinău, iar un an mai târziu a fost angajat în calitate de medic terapeut la Policlinica Asociaţiei curativ-sanatoriale şi de recuperare a Aparatului Guvernului. Din anul 2007 până în prezent, Mihai Moldovanu este director al Direcţiei Sănătate din cadrul Primăriei Chişinău, iar între timp a mai deţinut funcţiile de deputat şi de viceprim-ministru pe probleme sociale.

Svetlana Moldovanu, soţia lui Mihai Moldovanu, a activat timp de 21 de ani în cadrul Ministerului de Interne, iar la 30 ianuarie 2012 a devenit consultant principal în Aparatul Preşedintelui R. Moldova.

Unde au dispărut Hyundai-ul şi Toyota?

Potrivit Declaraţiei cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, Mihai Moldovanu scrie că, deţinând funcţia de viceprim-ministru, a încasat venituri financiare de la locul de muncă în sumă de aproximativ 140 mii de lei. Are câteva terenuri, două apartamente şi o casă de locuit pe care a dobândit-o în anul 2001, un automobil Subaru şi este fondator la două SRL-uri. În comparaţie cu Declaraţia pe anul 2010, Mihai Moldovanu nu a declarat două automobile, un Hyundai Tucson şi o Toyota. Totodată, în Declaraţia pe anul 2012 nu a indicat nici veniturile obţinute de soţie, care devenise deja angajată în cadrul Aparatului Preşedintelui.

Date de la “CADASTRU” arată că Mihai Moldovanu este proprietarul a patru terenuri din localitatea sa de baştină şi mai are un teren extravilan în comuna Truşeni, mun. Chişinău, pe care l-a obţinut în anul 2004 prin contract de vânzare-cumpărare. Reporterii ZdG au mers pe str. Cetatea Chilia, de la Botanica, pentru a fotografia casa de milioane a lui Mihai Moldovanu, situată în spatele Colegiului de Transport.

431-casa-moldovanu2“Cetatea” lui Moldovanu de 6 milioane de lei

Locuinţa, construită în anul 2001, are o suprafaţă exterioară de 312,4 m2. Casa are două nivele şi o mansardă. Pereţii exteriori sunt acoperiţi cu piatră de un design special, iar acoperişul este din olane de culoare roşie. În curtea lui Mihai Moldovanu se mai poate observa o piscină şi un foişor. Accesul în curte se face prin intermediul a două intrări. O poartă este instalată în faţa casei şi alta în spatele casei de milioane, unde este construit şi garajul.

Casa de lux a familiei Moldovanu este estimată de experţi imobiliari la 6 milioane de lei. În curte se observă câţiva muncitori. Un vecin ne spune că aceştia reînnoiesc acoperişul din faţa casei. “Proprietarii nu sunt acasă. Ştiu că trebuiau să plece la odihnă peste hotare. Aici Moldovanu s-a extins tare bine. În casa asta părăsită de lângă el locuiesc patru familii, dar ei stau singuri într-un aşa palat. Eu cred că şi-au construit casa din afacerile pe care le-au făcut cu statul. Nu ştiu cât de drept este, dar am auzit că Moldovanu are mai multe farmacii în Chişinău, care sunt scrise pe rudele sale”, ne spune unul dintre vecini.

431-casa-moldovanu3Afacerile de familie

Conform Camerei Înregistrării de Stat, pe numele lui Mihai Moldovanu sunt înscrise două firme. “AGROVAS-IMPEX” SRL, cu sediul în or. Chişinău, este specializată în creşterea păsărilor, porcinelor, în comerţul cu ridicarea băuturilor şi produselor din tutun. La această firmă, şeful Direcţiei Sănătate deţine cota de 40%. Mihai Moldovanu este fondator şi la “AVISALIM” SRL, cu sediul în s.Ordăşei, Teleneşti, specializată în culturi agricole şi creşterea animalelor, prelucrarea fructelor, legumelor şi fabricarea produselor lactate.

Într-un interviu acordat de Svetlana Moldovanu pentrul ziarul “Timpul”, pe când Mihai Moldovanu deţinea funcţia de viceprim-ministru, ea îl carecteriza pe soţul său ca fiind un bun gospodar. “Preţuiesc atitudinea lui pozitivă faţă de tot, este înţelept, organizat şi un bun gospodar. Mihai este foarte energic şi întotdeauna ştie ce are de făcut. (…) În timpul liber – ne simţim bine în sânul naturii, unde poţi să admiri frumuseţea ei şi să te relaxezi. Câteodată, încercăm să evadăm din oraş. Avem şi o casă la sol cu grădină într-un loc retras şi liniştit. Când se adună prietenii acolo, ne simţim bine împreună”, a mai declarat atunci soţia şefului pe sănătate de la Primărie.

Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, Svetlana Moldovanu este una dintre fondatorii Organizaţiei de pază “Pajura Imperială” SRL, unde deţine cota de 33%. Asociaţi în această afacere mai sunt şi Anatolie Adam şi Lilian Belibov, care deţine şi funcţia de vicedirector al Centrului National de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei. Firma, potrivit profilului, acordă servicii particulare de detectiv sau de pază.

Mihai Moldovanu a fost numit în funcţia de viceprim-ministru la 14 ianuarie 2011, iar la 16 mai 2013 a fost demis din funcţie. În prezent, activează în calitate de şef al Direcţiei Sănătate din cadrul Primăriei Chişinău.

Departamentul Investigaţii, Ziarul de Gardă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

10 comentarii

  1. boris

    Cred că începutul afacerilor familiei Moldovanu a avut loc încă în anii 80 a secolului trecut cînd ei încă pe atunci făceau parte dintro reţea moldo-turcmenă ce producea şi comercializa droguri.În arhive cred că se mai păstrază dosarul penal pe această temă judecat de Teleneşti,dar ca prin minune Judecătoria supremă, pe atunci,cred că cu aportul judecătorului acestei instanţe Mardari originar din Ordăşei,i-a scutit de pedeapsă.

  2. georghe

    las sa caute în achizitii din directia sanatatii decîte ori ne-o amăjit, pe noi participanții, cîți bani otcat ????

  3. sashokk

    verificati ca trebuie sa mai aiba si vile luxoase, Svetlana Moldovanu sa facut cu firma de detectivi dupa ce sotul sau gospodar cum se exprima ea a divortat de ea si nu mai dai de capat cui si ce apartine?

  4. Alexei Paluta

    ,, Eu nu am bani sa-mi cumpar o masina scumpa si circul cu o masina ieftina,daca veteranii de razboi nu au bani pentru proteze scumpe sa poarte proteze ieftine”(Mihai Moldovanu,pe cand era vicepremuer).

  5. anton revencu

    A venit timpul să facem un top al hoților și corupților, pentru ca toată lumea s-ai știe și ori unde vor apărea să fie luați la întrebări.

  6. Vanea

    Dar de masina Volvo XC 90 cu numerele C MM 77 care apartine mult stimatului domn Mihai Moldovan stie cineva? dumnelui bine mersi zi de zi vine cu ea la serviciu fiind la volanul ei personal.

  7. Pingback: (foto/video) Casa de lux în care locuiesc doi bugetari ai Primăriei Chişinău - IMPACT TV

  8. Pingback: (Video) Casa de lux în care locuiesc doi bugetari ai Primăriei Chişinău | Demisia.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *