Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Când surcica sare departe de…

Când surcica sare departe de trunchi: „N-am ştiut că şi avocaţii amăgesc”

În mai 2009, avocatul Sergiu Granici era reţinut în flagrant, fiind suspectat de trafic de influenţă. Acesta era acuzat că a extorcat de la o femeie 7000 de euro în schimbul contribuţiei sale la încetarea unui dosar penal intentat pe numele ei. Granici a convins-o atunci pe clienta sa că ar avea influenţă asupra procurorului în a cărui gestiune se află dosarul şi că 7 mii de euro ar rezolva problema.

Operaţiunea a fost organizată de către angajaţii Secţiei de prevenire şi combatere a delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale „Sud” (DPCDCIT) a Ministerului Afacerilor Interne. Atunci, Granici era cercetat în baza art. 326 al. 2 litera „c” Cod Penal al R. Moldova. Dacă ar fi fost găsit vinovat de „Trafic de influenţă”, el risca o pedeapsă cu amendă de la 20 000 până la 60 000 de lei sau închisoare pe un termen de la 3 până la 7 ani.

4800 de lei pentru a nu face nimic

La doar un an de la acel flagrant, Sergiu Granici nu doar că era în libertate şi continua să fie avocat cu acte în regulă, ci, se pare, continua şi vechile obiceiuri, acelea de a extorca bani de la oameni.

Maria Cuclari a apelat pentru prima dată la un avocat în anul 1988. Atunci, dorea să divorţeze. L-a găsit pe Vasile Granici. Peste vreo 10 ani, acesta a reprezentat-o într-un alt proces. „Era un om cumsecade. Nu era lacom la bani”, îşi aminteşte femeia.

Între timp, aceasta, graţie fiicei sale, stă mai mult în Italia. În primăvara lui 2010, pentru a rezolva nişte probleme legate de cotele de pământ, avea nevoie iarăşi de serviciile unui avocat. „M-am dus din nou la acel birou unde lucra Vasile Granici. Cum Vasile nu era, am apelat la serviciile lui Sergiu Granici, despre care aveam să aflu că este fiul său”. Într-o discuţie ulterioară, femeia mai avea să afle că Vasile Granici decedase cu câţiva ani în urmă. „I-am spus lui Sergiu care este problema mea. El mi-a promis că se va ocupa de ea. Aveam încredere în el, pentru că îl cunoscusem pe tatăl său. I-am dat iniţial 500 de lei, apoi a mai cerut 3000 de lei. Mi-a dat pentru aceşti bani bon de plată. Între timp, îmi spunea că merge la Arhivă, la Cadastru şi că-mi rezolvă problema”. Maria Cuclari însă nu observa rezultatele. După ce spune că i-a mai dat lui Sergiu Granici în două rânduri suma de 1300 de lei, dar fără a primi bon fiscal, pensionara s-a convins că avocatul nu făcuse nimic pentru a-i rezolva problema.

Singura soluţie – judecata şi alţi 5 mii de lei

„N-am ştiut că şi avocaţii amăgesc, că sunt corupţi. M-a dus de nas până-n iulie, august. Mi-a spus că face, dar de fapt nu făcea nimic. M-am dus la el şi i-am cerut să-mi dea banii. I-am lăsat o scrisoare pe maşina sa, un BMW. I-am spus că dacă nu mi-i dă, îl dau pe mâna legii. Într-o zi mi-a promis că mi-i va întoarce, atunci când îi va aduna”, spune Maria Cuclari.

Între timp, pentru a recupera cei 4800 de lei pe care afirmă că i-a dat avocatului, pensionara a depus plângeri la mai multe instituţii de drept. Din partea Secţiei Investigarea Fraudelor din Cahul a primit un răspuns prin care a fost îndemnată să-l dea pe avocat în judecată, pentru că „litigiul apărut între părţi poartă un caracter civil”. „Ca să-l dau în judecată, trebuie să plătesc alţi 5 mii de lei unui alt avocat. Dar de unde atâţia bani?”, se întreabă femeia.

„Nu e treaba voastră”

Contactat de ZdG, Sergiu Granici ne-a spus că nu ştie de vreo datorie pe care trebuie să i-o întoarcă Mariei Cuclari. „Eu m-am ocupat de cazul ei, dar între timp ea a schimbat avocatul. Nu mi-a dat 4800 de lei, ci doar vreo 3000, pentru care i-am dat şi bon de plată. Eu nu i-am spus vreodată că am să-i dau banii înapoi, nu am vorbit cu ea de mult timp. E vina ei. Dacă nu schimba avocatul, eu o ajutam şi îi rezolvam problema”, ne-a spus Granici. Întrebat despre flagrantul din 2009, Granici s-a rezumat să spună doar că „nu e treaba voastră”.

Dosarul penal intentat pe numele lui Sergiu Granici în 2009, după ce a fost reţinut în flagrant, este încă în instanţa de judecată. Iniţial, dosarul s-a aflat în gestiunea Procuraturii Cahul, iar din 2010, s-a decis transferarea acestuia în cadrul Procuraturii Taraclia. Iulia Mihailov, adjuncta procurorului din Taraclia şi persoana care susţine acuzarea de stat în acest caz, ne-a spus că judecătorul care îl examinează se află în concediu. „În octombrie, probabil, va fi o decizie pe acest caz, care s-a tergiversat pentru că părţile vătămate nu prea veneau la proces. Unele chiar s-au dovedit neserioase, chiar îşi schimbau depoziţiile. Eu cred însă că Sergiu Granici urmează să fie pedepsit, dar ţinând cont de faptul că e prima sa infracţiune, probabil nu va fi sancţionat prea aspru. Totuşi, nu cred că în cazul lui se va aplica art. 55 Cod Penal „eliberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţională”, spune Mihailov, pentru că Granici nu şi-a recunoscut vinovăţia. Astfel, în cazul în care va fi găsit vinovat, avocatul va rămâne fără licenţă.

„Să scrie plângere ca să-l pedepsesc”

Asta pentru că, cu situaţia lui Sergiu Granici este la curent şi Gheorghe Amihalachioaie, preşedintele Uniunii Avocaţilor din R. Moldova. Acesta a îndemnat-o pe Maria Cuclari să se adreseze cu o plângere pe adresa instituţiei pe care o conduce, pentru a-l putea sancţiona pe avocat. „Ştiu că nu este o decizie pe acest caz. Dacă el va fi pedepsit penal, cu siguranţă îi vom retrage licenţa de avocat”, ne-a spus Amihalachioaie.

Ziarul de Gardă a mai scris anterior despre corupţia din avocatură. În articolul „Avocaţi împotriva legii şi clienţilor”, se constata faptul că majoritatea avocaţilor reţinuţi în flagrant erau pedepsiţi cu o amendă simbolică şi aproape toţi reveneau în avocatură.

„Categoric, se poate afirma că avocatura este grav bolnavă. Sunt mulţi avocaţi care se ocupă cu ilegalităţi”, declara anterior pentru ZdG Veaceslav Ţurcan, avocat, care în ultimii 4 ani a activat în calitate de membru al Comisiei de Etică şi Disciplină din cadrul Uniunii Avocaţilor, unde din mai 2010 şi până în mai 2011 au parvenit aproape 200 de plângeri pe avocaţi. Din totalul plângerilor depuse, doar 10 au fost admise şi s-au soldat cu sancţiuni disciplinare: 4 avocaţi au rămas fără licenţă, 4 au fost mustraţi, unul avertizat şi unul a plătit amendă. Altor 10 avocaţi doar li s-a atras atenţia în mod verbal.