Iurie Sadovnic: “Artiştii sunt sărăciţi intenţionat, ca să cânte pe doi bani la alegeri”

444-sadovnicInterviu cu Iurie Sadovnic

— Dle Iurie Sadovnic, ce au însemnat pentru dvs. “Contemporanul”, “Bucuria”, “Legenda”? De ce nu mai sunt?

— Formaţia “Haiducii din Susleni” şi formaţia “Haiducii” de la Institutul de Arte (1968—1973), formaţia “Sonor” (1973—1976), formaţia de jazz din Nikolaev (perioada serviciului militar, 1970—1972), formaţia “Contemporanul” (1977—1981) şi formaţia “Bucuria” (1980—1983) au constituit un drum lung spre formaţia “Legenda” (1983—1996) – visul meu de a cânta poezia clasicilor şi a poeţilor contemporani. Aceste formaţii nu mai sunt pentru că şi-au împlinit misiunea, dar nu mai sunt şi din neglijenţa şi indiferenţa statului faţă de ele.

Iurie Sadovnic

  • S-a născut pe 14 decembrie 1951 în satul Jura, raionul Râbniţa
  • A fost solist al formaţiilor “Contemporanul” (19771978) şi “Bucuria”. În 1983, a fondat formaţia “Legenda”, care a existat timp de 10 ani.
  • În 1984 i sa conferit titlul de artist emerit al R. Moldova. În 1993, a fost decorat cu medalia “Meritul civic”.
  • În 1999, a lansat volumul de poezie “Am să plec în Codru verde”. În 2000, este distins cu medalia “Mihai Eminescu”. Din 2013, este artist al poporului.
  • A lucrat în toată Eurasia, de la Lamansh până la trecătoarea La Peruz şi Vladivostoc.
  • A evoluat pe prestigioase scene din Franţa, Danemarca, Germania. Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi din toate fostele republici sovietice.
  • A prezentat spectacole împreună cu fabulosul Ceslav Nemen, cu legende internaţionale ale muzicii roch Uriah Heep, Deap pertol, cu bardul Ian Gillan. A cântat cu formaţiile “Fenix”, “Pesneareî”, cu alte prestigioase formaţii româneşti, poloneze, dar şi din exURSS. A cântat cu faimoasa interpretă franceză Catrin Obento. Pe parcursul ntregii sale cariere a colaborat cu compozitorul Eugen Doga.
  • Cele mai populare melodii ale sale sunt “Am să plec în codrul verde”, “Căprioara”, “Mândro, cui mă laşi pe mine”, “Faţa pâinii”, “Noi pace vrem”, “Măicuţa”, “Andrii Popa”, “Demnitate”.
  • A înregistrat CDurile “Legenda”, “Enigmatica femeie”, “Masa de piatră”, “În limba ta”, “Liniştea patriei mele”, “Evadare”, lansat cu sprijinul Primăriei Chişinău.
  • “În limba ta” este albumul editat în exclusivitate pe versurile regretatului Grigore Vieru, pe muzica lui Iurie Sadovnic, Eugen Doga, Gheorghe Mustea şi Anatol Chiriac.

— Dar cum aţi ajuns să cântaţi cu celebra orchestră din oraşul Nikolaev, orchestră care, de altfel, a lansat în lumea muzicii mari artişti precum fraţii Meladze, Ludmila Sencina, Serghei Zaharov, Igor Krutoi sau Alexandr Serov?

— Am ajuns să cânt în această orchestră fiind înrolat în rândurile Armatei Sovietice. Această experienţă a însemnat pentru mine o baie muzicală foarte bună şi o mustră deosebită. De fapt, nu doar pentru mine. Colectivul despre care vorbim nu era o simplă orchestră. Din cadrul acestei instituţii, căci putem să o numim ca atare, făceau parte mai multe grupuri muzicale. Să nu uităm că, la Nikolaev, şcoala de muzică este una foarte puternică. Acolo, disciplina “Armonia” este studiată în baza lucrării “Armonia”, de Ion Aldea-Teodorovici. Toate împreună au făcut posibilă lansarea mai multor vedete: fraţii Meladze, Ludmila Sencina, Serghei Zaharov, Igor Krutoi, Alexandr Serov ş.a. Mă bucur să pot fi printre ei.

— Cel mai proaspăt album al dvs. este intitulat “Evadare”. De ce, de unde evadaţi?

— Ascultaţi acest album şi o să simţiţi cum evadaţi într-o lume mai frumoasă. Acesta mi-a fost scopul – să le ofer spectatorilor mei o oază, un punct de sprijin în această lume atât de nesigură şi atât de dezechilibrată. Albumul cuprinde 14 piese pe versurile lui Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Adrian Păunescu ş.a. Mi-am dorit să lansez acest CD la aniversarea mea, însă, din lipsă de bani, va apărea mai târziu. L-am înregistrat împreună cu Viorel Burlacu, un chitarist foarte talentat, cu care colaborez de mult timp. Viorel Burlacu este şi un aranjor nemaipomenit, creaţiile sale răsună în peste 30 de spectacole.

— De ce aţi avut nevoie de tocmai 6 ani ca să lansaţi, până la urmă, acest album?

— Nu am vrut să iasă oricum. M-am gândit şi mi-am dorit un produs de calitate şi de multă profunzime, iar pentru aceasta a fost nevoie de timp.

— Pentru că e localitatea dvs. de baştină, satul Jura, din stânga Nistrului, a devenit subiectul unei piese scrise şi interpretate de Iurie Sadovnic. Ce s-a schimbat în relaţiile dvs. cu satul de baştină după lansarea acelei melodii?

— Într-adevăr, m-am născut în satul Jura, unde erau buneii mei, dar mi-am petrecut copilăria la Susleni, Orhei, localitate în care s-au stabilit părinţii mei şi în care regăsesc mereu inspiraţie şi multă energie de creaţie. Am consacrat mai multe piese satelor din stânga Nistrului: “Transnistria”, “Bună dimineaţa”, “Evadare”, şi frumosul şi ineditul proiect “Colinde din Transnistria”, realizat în colaborare cu surorile Osoianu. Prin aceste piese mi-am manifestat dragostea faţă de oamenii din Transnistria şi, în special, din satul Jura. Ei mi-au răspuns şi îmi răspund permanent cu o dragoste nespus de mare. Păcat că aceste piese se transmit foarte rar sau deloc la TV şi Radio. E rău de tot când te temi în ţara ta de propria umbră.

444-sadovnic2— Spuneţi că artiştii, oamenii de cultură ar trebui să se consolideze în jurul unei idei, al unui scop, al unei strategii. Care ar fi acestea? Ce şi cum ar trebui să acţioneze ei astăzi, ca să mişte lucrurile din această societate?

— Sunt mai multe probleme de rezolvat, dar acest lucru ar trebui să fie făcut într-o alianţă foarte puternică cu presa, cu alţi oameni de creaţie, dar şi cu reprezentanţi ai justiţiei. Ar trebui să ne consolidăm, să beneficiem de asistenţă juridică, atunci când e nevoie, pentru că, în realitate, situaţia e jalnică. De peste 20 de ani, de când spunem că facem parte dintr-un stat independent, un stat de drept, nu avem o Lege funcţională a culturii, nu avem o Lege funcţională despre sponsorizare. Nu avem nişte legi normale, omeneşti, în acest sens, nişte legi pe potriva celor care funcţionează în lumea civilizată. Din această cauză, cu toţii suntem transformaţi în nişte cerşetori. De un an de zile, câteva asociaţii pentru drepturile de autor se bat între ele, se judecă, iar artiştii nu primesc niciun ban pentru drepturile de autor. Unde aţi mai văzut aşa ceva? Asta nu e o încălcare flagrantă a drepturilor omului? Mai mulţi colegi de peste hotare, în discuţii private, mi-au spus că, pentru R. Moldova, ar fi suficientă o singură asociaţie, care ar fi sub controlul riguros al presei, al juriştilor, dar, în primul rând, al oamenilor de creaţie.

— Dar, în astfel de circumstanţe, cum se descurcă artiştii?

— Bunăoară, marele Nicolae Sulac a trecut în lumea celor drepţi având o pensie de doar 160 de lei. Pe marea noastră Maria Bieşu statul o compensase cu doar 1848 de lei. Gheorghe Urschi, în starea în care se află acum, primeşte o pensie de 1000 de lei, iar Zinaida Julea – de 850 de lei. Faceţi o comparaţie între pensia oricărui deputat care a ajuns “pe spiscă” în Parlament şi pensia Mariei Bieşu – marea noastră Cio-Cio-san. Am impresia că totul e bine gândit, bine planificat. Cei care decid pentru noi ştiu că, dacă artiştii vor fi mai săraci, la alegeri vor cânta pe bani mai puţini şi îi vor costa mai ieftin. Tot ei ştiu că jurnaliştii trebuie să fie cât mai săraci, ca la alegeri, pentru un galben, să le cânte ditirambi… Artiştii sunt sărăciţi intenţionat, ca să cânte pe bani la alegeri. Lumea suferă din cauza mizeriei, salvarea multora fiind doar banii trimişi de peste hotare, pe care îi cheltuie pe la vămi şi prin magazinele celor bogaţi, îmbogăţindu-i şi mai mult. Aşa, o mână de boieri huzureşte, permiţându-şi orice… Uneori, am impresia că ei s-ar bucura dacă poporul nu ar exista deloc, dacă ar fi doar vămile şi alte câteva instituţii care i-ar sluji. Doar la alegeri, ar cere să fie aduşi de undeva nişte alegători. Se pare că cei mai mulţi dintre politicieni gândesc astfel.

— Societatea e coruptă. Despre asta vorbeşte presa, despre asta vorbesc experţii europeni. Cum vă afectează pe dvs., familia dvs., breasla artiştilor acest fenomen?

— Şi America a fost făcută pe sânge, pe Morgan, pe Rockefeller, pe piraţi sângeroşi, dar aceeaşi Morgani şi Rockefelleri au înţeles că, dacă vrei să trăieşti în America, dacă vrei să dormi liniştit noaptea, trebuie să ai grijă de oameni, să le faci condiţii de viaţă mai bune, astfel încât sufletele lor să nu se încarce de ură pentru cei bogaţi. Aşa, americanii au făcut o Constituţie, acum 226 de ani. Au elaborat o Constituţie funcţională, pe care o respectă şi o apără. Asta ar trebui să facem şi noi. Dar oare eu, un artist, ar trebui să le spun politicienilor ce trebuie să facă? De ce mulţi dintre ei nu ştiu că nu poţi fi fericit într-un conac de milioane, când ieşi la balcon cu o ceaşcă de cafea, iar în casele reci, din jurul conacului tău, sute de copii nu au o bucată de pâine, îngheaţă de frig, iar uneori îşi strică vederea în întuneric? Vai de steaua noastră, a moldovenilor! Avem o republică de 4 m.p. şi, în peste două decenii de Independenţă, nu am putut face ordine în ea. Haideţi să o cedăm nemţilor, că nu o merităm. Sau japonezilor, după care, peste 5—10 ani, am reveni slugi la ei, cum am ajuns să fim braţe ieftine de muncă în Italia sau în Grecia.

— Şi artiştii sunt oameni şi suferă, uneori, de depresie. Cum combateţi astfel de stări?

— Eu nu am depresii. Le-am combătut încă în tinereţe, datorită lui Eminescu, lui Mihail Sadoveanu, lui Vasile Alecsandri, datorită cronicarilor noştri, lui Nicolae Iorga şi altor înţelepţi, care m-au învăţat cum să gândesc în vremuri de restrişte. Într-un timp, se supărase mai mulţi pe mine, pentru că, atunci când încheiam un mesaj, numaidecât accentuam: “Haideţi, oameni buni, să citim, ca să trăim mai bine. Că pentru o căldare de zahăr, ca să facem vinul mai tare şi să ne bată la cap, găsim bani, iar pentru un ziar, ca să cunoaştem din el unde ne aflăm, ce facem, ce avem de făcut, ni-i jale sau chiar ne zgârcim să dăm un ban”. Se supărau, deoarece considerau că i-aş avea de proşti, făcând aluzie la faptul că nu citesc… Să revenim. Eu îi compătimesc pe cei care suferă de depresie şi pot să le dau un singur sfat: faceţi sport, practicaţi ciclismul, gândiţi pozitiv şi citiţi Istoria Românilor, unde veţi găsi multe exemple extraordinare despre felul în care poţi să ieşi din depresie. De altfel, atunci când boierii intrau în depresie şi o luau razna, Vlad Ţepeş le tăia capul şi îi scăpa dintr-o dată de suferinţă… Ştefan cel Mare făcea acelaşi lucru. Noi, însă, nu trăim în epoca feudală şi trebuie să găsim remedii mai civilizate pentru asemenea situaţii.

De altfel, Ernest Hemingway avea o recomandare interesantă în acest sens. El scria că bărbat adevărat e cel care merge până cade, după care se ridică şi mai parcurge vreo 20 de mile.

— Dacă, într-o bună zi, aţi avea nespus de mulţi bani, ce aţi face cu ei?

— E cea mai grea întrebare din tot acest interviu, deoarece, sunt sigur, niciodată nu voi avea prea mulţi bani. Dar, dacă vreţi, haideţi să visăm. Eu, dacă aş avea bani, aş înălţa la Orhei, pe un vârf de deal, o copie a Coloanei infinitului a lui Brâncuşi. Orheiul meu e o localitate specială, dar nu are un vârf, o înălţime. Coloana infinitului l-ar înnobila. În stânga Nistrului, pe malul râului Iagorlîc, care se varsă în Nistru şi care, multe sute de ani, împărţea pământurile Transnistriei în două, între Coroana poloneză şi Hanatul tătar, i-aş ridica un monument lui Toma Alimoş. Acesta ar fi înălţat pe un cal măreţ, pe potriva faptelor sale. De altfel, anume în acel loc, Toma Alimoş s-a luptat cu duşmanii, strângându-şi maţele cu brâul şi ajungându-i din urmă pentru a-i stârpi.

— Familia dvs. s-ar putea supăra dacă, din acei bani mulţi, pe care, ne-am înţeles, îi gestionăm acum doar visând, pentru casă nu aţi lăsa nimic…

— Nu s-ar supăra, pentru că, fiind atât de mulţi, ar rămâne şi familiei.

— Dar dacă aţi avea o viaţă veşnică, ce aţi face cu ea?

— Sunt sigur că nu mi-ar ajunge nici 100, nici 600 de ani. Eu lucrez din copilărie. Compun muzică pe versurile clasicilor şi ale contemporanilor noştri. Am înţeles că poezia nu are sfârşit, este veşnică, că nu depinde nici de vârstă, nici de trecerea timpului. Johann Wolfgang von Goethe, bunăoară, a scris celebra sa dramă Faust timp de 25 de ani, încheind-o abia la 81 de ani. Cred că, hăulind prin lumea poeziei, o viaţă de om nu-i va ajunge oricui ca să guste din toate metaforele şi din toată splendoarea cuvintelor scrise de marii poeţi.

— Cine sunt prietenii dvs.?

— Familia mea şi cei care mă înţeleg.

— Ce ne puteţi spune despre prietenia şi colaborarea dvs. cu Anastasia Lazariuc?

— O frumoasă poveste de creaţie dintre doi prieteni. De altfel, această poveste de creaţie a început acum 40 de ani, când ambii deveniserăm solişti ai formaţiei “Sonor”.

— Mor scriitorii. A plecat Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Eugen Cioclea… Credeţi că puteau fi salvaţi?

— Poeţii adevăraţi nu mor, ei îşi sfârşesc sensul şi menirea trupească în această lume. Moartea lui Eminescu, Sadoveanu, Puşkin, Lermontov, Byron este în plină logică cosmică şi nu are nimic în comun cu jelea noastră.

— Cum era, în calitate de prieten, Mihai Dolgan?

— Nu vreau să plâng.

— Ce vă pasionează în scrisul sau în viaţa lui Dan Puric?

— Insistenţa sănătoasă şi Dumnezeiască pentru purificarea sufletului omenesc.

— Aveţi un motto în această viaţă? Care ar fi el?

— Cred că, în această perioadă, m-aş opri la câteva versuri celebre de George Coşbuc, din poezia “Lupta vieţii”: “O luptă-i viaţa; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor”.

— Deseori, artiştii, scriitorii sunt acuzaţi de implicare în jocuri politice, de susţinerea campaniilor electorale ale unor formaţiuni. Ce credeţi dvs. despre acest fenomen?

— La noi artiştii şi scriitorii nu au un ţel comun, nu au o strategie comună de luptă, nu sunt uniţi şi de aceea sunt şi vor fi permanent atraşi într-un joc teribil de dramatic, impus de cei care îi folosesc pentru 30 de arginţi.

— Dar despre cântatul la nunţi şi cumetrii?

— Nu vă supăraţi, dragii mei colegi, cumetriile şi nunţile dau bani, dar distrug profesionistul. “Agenţia de export al artei moldoveneşti” nu a mai fost creată… E o politică de stat – cu cât e mai sărac artistul, cu atât e mai ieftin la alegeri!

— Cine şi cum ar fi în stare să vă taie drumul spre chitară?

— Moartea.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. ue

    Nici chiar asa, oamenii care muncesc cu sapa in camp credeti sa sunt mai bogati??? Ei tot traiesc de altfel ca si ceilalti cu speranta ca poate anul viitor va fi mai bun,caci na…speranta moare ultima…

  2. lilica(CONSTIINTà LA DEJUN,LA PRINZ SI LA CINà )

    Când am început să mă iubesc cu adevărat, am inteles că suferința și durerea emoțională este doar un avertisment care imi spunea să nu merg împotriva adevărului meu.
    Astăzi știu că aceasta se numește AUTENTICITATE »
    Când am început chiar sa mă iubesc cu adevarat, am inteles chit este de jenant a impune dorințele mele,știind că timpul nu e gust și persoana nu a fost gata,chiar dacă acea persoană eram eu.Astăzi știu că aceasta se numește RESPECT de sine înșiși.
    Când am început să mă iubesc cu adevărat, am terminat sa imi doresc alta viata si am recunoscut ca tot ce ma incunjoara e pentru cresterea mia și că toate cele ce se întâmplă este pentru binele meu.Astăzi știu că aceasta se numește MATURITATE.

    Când am început să mă iubesc cu adevărat, am inteles că sint mereu și la fiecare ocazie în locul potrivit, la momentul potrivit, și că toate ceea ce se întâmplă este bine.
    De atunci, am fost capabila sa fiu linistita
    Astăzi știu că aceasta se numește
    RESPECT de sine înșași.

    Când am început să mă iubesc cu adevărat,
    am incetat să-mi refuz in odihna și sa concepesc planuri grandioase pentru viitor.
    Azi făc doar ceea ce îmi aduce bucurie și distracție,ce-mi place si care ma face sa rad, în felul meu propriu și în ritmul meu.
    Astăzi știu că aceasta se numește
    SINCERITATE.
    Când am început să ma iubesc cu adevărat,mam eliberat de tot si de toti care nu imi faceau bine: mâncarea, oamenii, lucrurile,situațiile, și tot ceea ce ma tragea în jos indepartinduma de la mine insami.De la inceput am numit acest comportament «egoism sănătos», dar astăzi știu că acest lucru se numeste DRAGOSTEA DE SINE.

    Când am început să mă iubesc cu adevărat,
    mi-am oprit dorinta de a avea dreptate mereu.
    Astfel am reusit sa fac mai puține greșeli, mi-am dat seama că acest lucru se numește
    SIMPLITATE.

    Când am început să mă iubesc cu adevărat,
    am refuzat să trăiasc cu trecutul
    și să imi fac griji cu privire la viitorul meu.
    Acum ma aflu mai mult în momentul de față,in prezent, in asa fel totul este la lucul lui.
    Aceasta stare de a fi zilnica se numeste PERFECTIUNE.

    Când am început să mă iubesc cu adevărat,
    mi-am dat seama că gândurile mele mă pot face nefericita și bolnava.Dar când mam apelat la energia inimii mele,intelectul a devenit un partener important.
    Astăzi, numesc acesta uniune: ÎNTELEPCIUNEA INIMII.

    NU trebuie să avem frica de contraste,
    conflicte și probleme cu noi înșine și cu ceilalți,deoarece chiar și stelele se ciocnesc unele cu altele, uneori, dând naștere
    la evenimente noi.
    Astăzi știu că aceasta este VIAȚA!(Charlie Chaplin)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *