Regretele unui război pierdut

În timp ce în Rusia iau amploare războaiele religioase pe internet, la Chişinău, comuniştii, secundaţi de serviciile speciale ruse, încearcă, cu tot dinadinsul, să provoace băi interetnice de sânge.

Stalin şi-a făcut nume pe contul celui de-al doilea război mondial, Voronin vrea să şi-l facă pe seama războaielor interetnice. Şi dacă în primul caz Biserica Rusă se arată îngrijorată de situaţie, în cel de-al doilea, aceeaşi Biserică, cu reşedinţă mitropolitană la Chişinău, tace lucrurile, dând de înţeles că le salută sau, cel puţin, nu le condamnă.
Voronin a intrat în anticipate cu război. În opinia sa, un război “sfânt”, de “apărare a Patriei”, în realitate, însă, unul fals, construit pe inventive propagandistice. De ce război? Pentru că războiul îţi permite să treci peste regula de joc, peste normă, chiar dacă Voronin ştie că pacea de după război e mai grea decât războiul. După ce au incendiat Preşedinţia şi Parlamentul, acuzând opoziţia liberală de lovitură de stat şi neofascism, comuniştii s-au apucat să mobilizeze împotriva opoziţiei şi minorităţile rusofile, instigându-le la ură faţă de tot ce este ne-comunist, adică ieşit în afara cadrului normativ sovietic de “internaţionalism proletar”, în care tot ce este ne-rusesc este dubios şi, în consecinţă, criminal. Lucrurile au mers prea departe, dacă pe stâlpi şi pereţi au apărut din nou apeluri gen “omorâţi românii”. Riscantă aventură, deşi nu e primul caz de după 1990 când neocomuniştii speculează în alegeri „interesele minorităţilor alolingve” pentru a-şi asigura venirea sau menţinerea la guvernare. Însă, nu ceea ce fac comuniştii contează. Important e dacă vor vrea sau nu alolingvii (şi nu doar ei) să discearnă, prin votul din 29 iulie, rahatul de ciocolată sau aceştia se vor lăsa în continuare ademeniţi de culoare şi nu de conţinut?

La începutul anilor ’90 plecam în Germania, la Essen, un oraş din zona fostei Germanii Federale. Drum de câteva ore, decum se făcuse dimineaţă şi până am coborât din tren, nu mi-am putut rupe ochii de la geam. Puţin spus, era frumos. Era fantastic de frumos. Era ceea ce e greu să-ţi închipui că se putea întâmpla cu o Germanie ruinată în ‘45, care făcea acum impresia unui muzeu în aer liber. Toate – altfel decât la noi, în spaţiul ex-sovietic. A fost pentru prima oară când eu, “produsul şcolii sovietice”, “cultivat” prin “Şiroka strana moia rodnaia” şi “Dan prikaz emu na zapad”, regretam, conştient, faptul că Germania pierduse cel de-al doilea război mondial. Da, intuiesc că aceste rânduri vor zburli imediat nervii cvasi-patrioţilor rubinii şi că risc anumite etichetări. Depinde. Ca orice om normal, regret toate ororile acelui război, inclusiv ocuparea Basarabiei, care este cea mai mare crimă din câte se întâmplau în acel război pentru noi. Da, Hitler a fost o mare brută. La fel ca şi Stalin. Şi alţii ca ei. Numai că Germania nu era doar Hitler şi “elita”, la fel cum nici Moldova nu e doar Voronin şi clica. Adolf şi regimul, cu siguranţă, ar fi terminat-o la fel ca Iosif şi ca toţi dictatorii lumii. Regretul meu pentru pierderea războiului de către Germania nu vine, însă, din milă pentru Hitler, ci, întâi de toate, pentru Basarabia şi tot ce este Ea. Dacă câştiga Germania războiul, am fi fost azi altceva. Şi altcineva. Eram o altă lume şi nu o periferie-ostatică Rusiei, bântuită de obsesii, măcinată de prejudecăţi sovietice, jucată în cărţi electorale şi post-electorale, furată, trucată şi vândută zilnic la tejghea ori pe sub masă.

La sovietici, de 9 mai, era obişnuit să auzi pe la colţuri de stradă voci bete ţipând: “Mî vas osvobodili. Mî vam kulituru privezli”. Continuu să mă întreb şi azi: dacă de 65 de ani se tot cară în Basarabia “svobodă” şi “cultură”, de ce naiba nu suntem măcar 10% şi noi ca Germania? Sau această cultură ţine doar de “spânzuraţi românii” şi “omorâţi moldovenii”?
E timpul să regândim soarta Basarabiei. După legile casei şi după cele universale. Fără inventive. Fără comunişti. Şi toţi la un loc: moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari… În caz contrar, nu văd niciun motiv din care nu am regreta câştigarea războiului de către Rusia?

Petru GROZAVU


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

11 comentarii

  1. 3G

    Au existat zeci de tentative de asasinare a lui Hitler. Pana la urma scapa Germania de el. Nu se poate compara dezvoltarea Germaniei cu cea sovietica/rusa. Distanta e de la cer pana la pamint.
    “Şi toţi la un loc: moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari” – problema este ca majoritatea dintre ei mai au acest comlex de «Mî vas osvobodili. Mî vam kulituru privezli».Au in sange acel sentiment de superioritate fata de moldoveni.Va mai amintiti de strada Puskin si de bust. Nu am obtinut nimic si mici sanse sa obtinem ceva.

  2. parere de acasa (r)

    daca in articole si comentarii folositi limba rusa,atunci chiar m-am lamurit..de ce le faceti concesii?..multi din romania nu inteleg limba rusa..corect ar fi sa spuneti tot ce aveti de spus in limba romana..asta nu cred ca ar implica un mare efort, cu atat mai mult cu cat am impresia ca dupa 29 voi veti fi cu voi si noi vom fi cu noi,fiecare cu treaba si rostul lui..si in legatura cu razboiul pierdut,nu este cumva vorba de razboiul pierdut inclusiv de basarabia,ca regiune romana a acelor vremuri?dar voi,basarabenii, rau de tot ati pierdut razboiul,ca nu mai aveti nici limba nici pamant nici mentalitate nationala.partea tragica este ca v-ar sta in putere sa le reaveti,dar Dumnezeu va tine cu ochii inchisi.

  3. pt.dl.maresal antonescu

    d-le maresal,am incercat sa gasesc pe internet care a fost,numeric, efectivul armatei romane pe frontul de est,ca maxima participatie,in comparatie cu trupele germane si ceilalti aliati.nu am gasit.ma puteti indruma undeva sau poate imi oferiti cateva date?

  4. pt.cei 3G

    romania a fost,dupa aliatii germani,a doua putere militara,numeric & tehnica de lupta,care s-a luptat impotriva comunismului sovietic.daca am fi castigat razboiul,voi,moldovenii,ca romani autentici,sa fi vazut ce superioritate ati fi avut in vasele sanguine.(pe toata suprafata).

  5. Stefanita

    Anatemizarea comuniştilor sau cum a ajuns Lenin în calendarul “ortodox”.
    Pe 19 ianuarie 1918 patriarhul Tihon al Moscovei a anatemizat pe toţi cei care, fiind botezaţi în Ortodoxie, au ucis oameni nevinovaţi alături de hoarda comunistă. Trei zile mai tîrziu, pe 22 ianuarie, Sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse a confirmat această anatemă.

    Patriarhul Tihon l-a înfruntat pe Lenin pe faţă, protestînd împotriva ucazului privind confiscarea averilor şi bunurilor bisericeşti, precum şi împotriva politicii sîngeroase a acestuia. La rîndul său, Lenin l-a numit pe patriarh „comandant al bandiţilor” care trebuiau să fie „împuşcaţi” şi „spînzuraţi” pretutindeni, în număr cît mai mare (Scrisoarea secretă către Molotov şi membrii Biroului Politic din 22 martie 1922). Cu toate acestea, în aceeaşi scrisoare, Lenin îi sugerează lui Molotov să nu se atingă de patriarh. Patriarhul Tihon era să fie arestat în acelaşi an, petrecînd ultimii ani din viaţă în arest la domiciliu, adică în mănăstirea Donsk din Moscova. Pe 16 mai 1922 toate atribuţiile patriarhale au fost cedate mitropolitului comunist Agatanghel al Iaroslavului. Pe 19 decembrie 1923 are loc un atentat neizbutit, în timpul căruia este ucis chileinicul patriarhului, Iacov Polozov. Pe 25 martie 1925, patriarhul Tihon s-a mutat la Domnul, fiind otrăvit. În 1989, cînd puterea comunistă îşi trăia agonia în URSS, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a trecut în rîndul sfinţilor pe patriarhul Tihon cu ziua de prăznuire 25 martie.

    Anatema aplicată de sfîntul patriarh Tihon comuniştilor şi confirmată de Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse nu a fost abrogată de către nimeni. Ea rămîne în vigoare, chiar dacă anumite personaje din interiorul bisericii au ajuns să cînte osanale „conducătorului noroadelor” şi chiar să-i rezerve o zi de prăznuire în calendarul bisericesc, alături de pomenirea Comunei din Paris şi „praznicul” Răsturnării monarhiei, cum este cazul calendarului tipărit de Patriarhia Moscovei în 1928.

    Cu litere mici, îngroşate, sînt menţionate praznicele bisericeşti “obişnuite”, precum ar fi NAŞTEREA DOMNULUI şi altele. Iar cu majuscule îngroşate sînt trecute “Ziua de pomenire a Conducătorului Proletariatului, Vladimir Ilici Lenin”, “Răsturnarea monarhiei (autocraţiei)” şi “Comuna dinParis”.

    {Articol preluat de pe Savatie Bastovoi Blog}

  6. Stefanita

    Apel către Obama

    La 16 iulie, German Marshall Fund (GMF) a organizat la Washington o masă rotundă în care a prezentat o scrisoare deschisă adresată Administraţiei Obama, semnată de 22 de intelectuali şi personalităţi politice marcante din Europa Centrală şi de Est. Apelul survine pe fondul vizitei preşedintelui Obama la Moscova şi pledează pentru relansarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Noua Europă. Acesta a fost promovat în capitala americană de principalii arhitecţi ai proiectului de extindere a NATO în anii ’90: Madeleine Albright şi Ronald Asmus. Iniţial, apelul a fost un simplu document de opinie, publicat, la 13 iulie, sub egida GMF şi redactat de către un grup format din 6 intelectuali publici din Estul Europei: Alexandr Vondra, Istvan Gyarmati, Adam Rotfeld, Ivan Krastev, Pavol Demeş şi Kadri Liik. Ulterior, pentru a căpăta vizibilitate şi impact public, o variantă uşor modificată a documentului GMF a fost publicată sub forma unei scrisori deschise, semnate de foşti preşedinţi euro-atlantişti din Europa Centrală şi de Est: Václav Havel, Lech Wałesa, Alexander Kwaśniewski, Valdas Adamkus, Emil Constantinescu.

    „La 20 de ani de la încheierea Războiului Rece (…), ţările central şi est-europene nu se mai află în centrul politicii externe americane. Pe măsură ce noua Administraţie Obama îşi conturează priorităţile de politică externă, regiunea noastră pare să fie una dintre acele părţi ale lumii pentru care americanii au încetat să-şi mai facă griji. (…) Relaţiile au fost atât de apropiate încât sunt multe voci, de ambele părţi, care tind să considere că orientarea euro-atlantică a regiunii, precum şi stabilitatea şi prosperitatea sa vor dura pentru totdeauna. Totuşi, această perspectivă este prematură. (…) Europa Centrală şi de Est se află la o răscruce politică şi astăzi există o nervozitate în creştere în regiune.

    Multe ţări au fost adânc tulburate să vadă că NATO a stat deoparte, în timp ce Rusia încălca principiile de bază ale Actului final de la Helsinki, ale Cartei de la Paris şi integritatea teritorială a unei ţări care era membră a Parteneriatului pentru Pace şi a Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic – şi toate acestea în numele apărării unei sfere de influenţă la graniţele sale.

    În ciuda eforturilor şi contribuţiei semnificative a noilor membri, NATO pare astăzi mai slabă decât atunci când am aderat. În multe dintre statele noastre simţim faptul că Alianţa este percepută ca fiind din ce în ce mai puţin relevantă. Deşi suntem membri deplini, oamenii se îndoiesc că NATO mai are voinţa şi capacitatea de a ne apăra în eventualitatea unor viitoare crize. Dependenţa Europei de gazul rusesc creează, de asemenea, îngrijorare în ceea ce priveşte coeziunea Alianţei. Declaraţia preşedintelui Obama, făcută la ultimul summit NATO, asupra necesităţii de a se asigura planuri credibile de apărare pentru toţi membrii Alianţei este binevenită, dar insuficientă pentru a alunga temerile privind capacitatea operaţională defensivă a Alianţei.
    Pe de altă parte, Europa Centrală şi de Est este afectată şi de o schimbare de generaţie a leadershipului politic. Sunt din ce în ce mai puţini liderii care s-au ridicat în urma revoluţiilor din 1989 şi care cunosc rolul-cheie pe care Washingtonul l-a avut în asigurarea tranziţiei noastre democratice şi în ancorarea ţărilor noastre în NATO şi UE; în plus, apare o nouă generaţie de lideri, care nu au această memorie comună şi care urmează o politică mai „realistă“. (…) Este foarte probabil ca Statele Unite să îşi piardă interlocutorii tradiţionali din regiune. Noile elite care îi înlocuiesc s-ar putea să nu împărtăşească idealismul generaţiei de tranziţie. S-ar putea ca noile elite să fie mult mai pragmatice în ceea ce priveşte sprijinul pentru Statele Unite şi preponderent parohiale în viziunea lor despre lume.

    Speranţele noastre că relaţiile cu Rusia se vor îmbunătăţi şi că Moscova va accepta, în sfârşit, suveranitatea şi independenţa noastră deplină, pe fondul integrării în NATO şi UE, nu s-au împlinit. Dimpotrivă, Rusia revine ca o putere revizionistă cu o agendă de secol XIX, implementată cu metode şi tactici de secol XXI. La nivel global, Rusia a devenit, în majoritatea privinţelor, o putere statu-quo. Dar la nivel regional, şi mai ales în raport cu statele noastre, Rusia se comportă din ce în ce mai mult ca o putere revizionistă. Ne contestă revendicarea de a avea propriile noastre experienţe istorice. Îşi afirmă o poziţie privilegiată în determinarea propriilor noastre opţiuni de securitate. Foloseşte mijloacele războiului economic, care merg de la blocadele energetice şi investiţiile motivate politic până la mită şi manipularea media pentru a-şi promova interesele şi pentru a intimida orientarea transatlantică a Europei Centrale şi de Est.

    (…) În capitalele noastre, există şi o anumită nervozitate. Vrem să ne asigurăm că o îngustare a înţelegerii intereselor occidentale nu conduce la concesii greşite făcute Rusiei. Astăzi, îngrijorarea este, de pildă, că Statele Unite şi marile puteri europene ar putea îmbrăţişa planul lui Medvedev pentru „un concert al puterilor“, care să înlocuiască actuala structură de securitate a continentului, o formulă fundamental axiologică. Pericolul constă în faptul că intimidarea şi influenţa pe care Rusia continuă să o exercite în regiune ar putea, cu timpul, să ducă la o neutralizare de facto a regiunii.

    Credem că este vremea ca atât Statele Unite, cât şi Europa să reinvestească în relaţia transatlantică. De asemenea, credem că este vremea ca SUA şi Europa Centrală şi de Est să fie reunite în jurul unei agende noi, orientate spre viitor.
    Statele Unite trebuie să-şi reafirme vocaţia sa de putere europeană şi să anunţe foarte clar că intenţionează să rămână deplin angajată pe continent, chiar în ciuda provocărilor pe care le are de înfruntat în Afganistan şi Pakistan, Orientul Mijlociu şi Asia.
    Avem nevoie de o reafirmare a NATO ca cea mai importantă verigă de securitate între Europa şi Statele Unite. Este singura garanţie credibilă de securitate „hard power“ de care dispunem. NATO trebuie să-şi reconfirme misiunea sa principală de apărare colectivă, în timp ce se adaptează noilor ameninţări ale secolului XXI. Un factor cheie în ceea ce priveşte disponibilitatea noastră de a participa în misiuni expediţionare depinde de credinţa noastră că ne aflăm în siguranţă acasă. În acest sens, trebuie să corectăm anumite răni provocate de noi înşine în trecut. A fost o greşeală faptul că nu am iniţiat planuri riguroase de apărare teritorială a noilor membri după extinderea Alianţei. NATO trebuie să facă credibile angajamentele sale şi să ofere o reasigurare strategică tuturor membrilor. Acest lucru ar trebui să includă planuri pentru orice eventualitate, o repoziţionare a forţelor, a echipamentului şi a liniilor de aprovizionare, în vederea consolidării regiunii noastre în cazul unei crize.

    Problematica scutului antirachetă a devenit un simbol al credibilităţii şi al angajamentului Americii faţă de regiune. Modul în care aceasta este gestionată ar putea avea un impact semnificativ asupra orientărilor transatlantice viitoare ale statelor din regiune. Numărul redus de rachete implicat nu poate reprezenta o ameninţare pentru capabilităţile strategice ale Rusiei, iar Kremlinul ştie acest lucru. (…) Alianţa nu ar trebui să accepte ca soarta proiectului să fie determinată de către opoziţia nefundamentată a Rusiei. Abandonarea în întregime a programului sau implicarea mult prea profundă a Rusiei, fără consultarea Cehiei şi Poloniei, ar putea submina credibilitatea Statelor Unite în întreaga regiune.

    Ameninţarea aprovizionării energetice poate influenţa direct suveranitatea politică a ţărilor noastre, inclusiv rolul de aliaţi implicaţi în formularea deciziilor colective ale NATO. De aceea, securitatea energetică trebuie să devină o prioritate transatlantică. (…) SUA pot juca un rol important în consolidarea susţinerii pentru Nabucco, în special folosindu-se de relaţiile de securitate pe care le au cu principala ţară de tranzit, Turcia, cât şi cu interconectorul Nord-Sud al Europei Centrale şi al terminalelor de gaz natural lichefiat din regiune.

    În anii ’90 (…) angajamentul SUA a fost esenţial pentru pacea şi stabilitatea spaţiului cuprins între Marea Baltică şi Marea Neagră. Astăzi, obiectivul principal ar trebui să fie acela de a menţine Europa Centrală şi de Est ca o parte stabilă, activă şi atlantistă în interiorul comunităţii noastre largi.“

    TRADUCERE DE OCTAVIAN MANEA
    Preluat din Revista “22”-Bucuresti

  7. Vlad

    Indubitabil, regimul nazist a fost unul criminal, dar cel comunist, in speta cel stalinist a fost si mai diabolic. Nu pot intelege cum moldovenii nostri mai pot vota partidul lui Voronin, care in aprilie a dovedit ca e capabil de orice, avand pe constiinta maltratatarea a mii de tineri, si chiar asasinarea unora. Jos dictatorul bolsevic

  8. Furtuna

    Dacă Germania ar fi caştigat cel de-al doilea război mondial, la sigur nu repetam soarta masacrelor prin care a fost trecută Basarabia de către sovietici după încheierea războiului. Basarabia nu a pierdut atîtia vieţi în război, câte le-a pierdut după război(aşa şi nu se ştie exact câte, sau cel puţin aceste statistici nu sunt popularizate. Dar, oricum mult mai multe decât în război, chiar dacă basarabenii au trebuit să lupte pe două fronturi) Şi toatea astea, graţie “eliberării sovietice”. Stalin pentru Basarabia a fost mai grav decît Hitler şi avem ce regreta…

  9. SPQR

    Recent AP a OSCE a egalat regimul fascist cu cel comunist.Criminalii fascisti sunt vanati ,gasiti si dati pe mana justitiei .De ce criminalii de la NKVD,care au ucis si torturat milioane de oameni, isi petrec linistit batranetele, mai numindu-se si veterani de razboi???????????????????

  10. SPQR

    Recent AP a OSCE a egalat regimul fascist cu cel comunist.Criminalii fascisti sunt vanati ,gasiti si dati pe mana justitiei .De ce criminalii de la NKVD,care au ucis si torturat milioane de oameni, isi petrec linistit batranetele, mai numindu-se si veterani de razboi???????????????????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *