Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Pediculoza din april

Pediculoza din april

Toate persoanele responsabile de încălcarea drepturilor omului în aprilie 2009 trebuie să fie aduse în mod prioritar în faţa justiţiei; articolul despre tortură din Codul Penal trebuie modificat, pentru a exclude posibilitatea aplicării pedepselor cu suspendare; cei reţinuţi ar trebui să treacă un examen medical atunci când sunt aduşi la comisariate, iar detenţia lor în custodia poliţiei nu ar trebui să depăşească  48 de ore; izolatoarele de detenţie preventivă trebuie să fie trecute în gestionarea Ministerului Justiţiei; trebuie constituită o agenţie independentă care ar investiga plângerile legate de încălcarea drepturilor omului de către poliţie – aceste recomandări au fost înaintate, acum câteva zile, în ajun de 7 aprilie, autorităţilor R. Moldova de către Amnesty International, care a prezentat Raportul “O problemă nerezolvată: Combaterea torturii şi a relelor tratamente în R. Moldova”.

S-ar putea ca aceste recomandări să nu poată fi incluse în categoria “noutate”, la fel cum nu mai e o noutate pentru nimeni faptul că, în cei 3 ani câţi au trecut de la evenimentele din aprilie 2009, numărul persoanelor nedreptăţite de procurori, poliţişti, judecători şi chiar de unii avocaţi a fost în creştere.

Chiar şi Procuratura Generală recunoaşte că numărul cazurilor de maltratare este în creştere faţă de 2011. Potrivit procurorilor, în 2011, în R. Moldova au fost înregistrate aproape 960 de sesizări privind actele de tortură şi rele tratamente, cu 130 de cazuri mai mult decât în 2010. În urma examinării sesizărilor, au fost pornite 108 cauze penale, însă doar 36 dintre acestea au ajuns în instanţele de judecată. În 2011, pentru tortură au fost condamnate 52 de persoane.
Cele mai scandaloase cazuri de tortură din ultimii ani au fost înregistrate după protestele din 7 aprilie 2009, când au avut de suferit peste 600 de tineri.

Amintim că, pentru tortură şi exces de putere în urma evenimentelor din aprilie 2009, au fost intentate 58 de dosare penale; 44 de poliţişti, figurând în 27 de dosare, au ajuns în instanţele de judecată. Cu toate acestea, doar doi torţionari au fost condamnaţi, 19 poliţişti fiind achitaţi.

După ce a fost făcut public Raportul Amnesty, iar mass-media a căutat să afle mai multe despre soarta dosarelor “7 aprilie”, cu doar două zile înainte de împlinirea a 3 ani de la teroarea declanşată de poliţişti împotriva populaţiei paşnice, este făcută publică o informaţie succindă, potrivit căreia, printr-o hotărâre de Guvern, 116 persoane, victime ale evenimentelor din aprilie 2009, vor beneficia de indemnizaţii unice, egale cu 5-7 mii de lei, în ajun de 7 aprilie 2012.

Cine sunt şi cum au fost selectate aceste persoane? Aceasta-i o altă întrebare. Întâmplarea făcu, însă, ca să asociez informaţia respectivă cu alta, despre care am aflat în aceeaşi zi, tot pe 4 aprilie. La ZdG a telefonat Nadejda Mândrescu, din Chişinău, deportată împreună cu familia sa de către Stalin, în 1949. Femeia plângea în receptor, întrebându-ne pe noi, cei de la redacţie, dacă, în cazul ei, funcţionarii acestui stat procedează corect atunci când refuză să-i aloce compensaţiile pentru întreţinere, adică cei 200 de lei, destinaţi familiilor vulnerabile. Nadejda Mândrescu ne-a spus că nu a putut primi acel ajutor pe motiv că, în Ziua Comemorării Victimelor Deportărilor, la 6 iulie 2011, a primit 500 de lei, tot sub formă de ajutor. “Să fie adevărată această decizie?” – ne tot întreba victima deportărilor. “Să fie adevărată?”, îi întrebăm şi noi aici pe funcţionarii care au lipsit-o de acel ajutor neînsemnat, dar fără de care femeia se descurcă şi mai greu.

Credeţi că o astfel de atitudine faţă de bătrâni, deportaţi, orfani, faţă de cei mai săraci sau mai neputincioşi în această viaţă nu poate fi calificată drept tortură? Nu e discriminare? Apropo, am ajuns şi la subiectul care, în aceste zile, face furori. Dacă stai şi analizezi mai atent lucrurile, poţi crede că, după alegerea preşedintelui, în R. Moldova nu mai sunt alte probleme. Nu mai avem flămânzi de moarte, bolnavi care se tratează cu medicamente false, nu mai avem contrabandă şi nici contrabandişti, nu avem dosare cu victime schilodite pe viaţă, nu avem păduchi prin şcoli, nu consumăm produse alimentare contrafăcute… Într-un cuvânt, s-ar putea crede că singura probmenă care ne mai poate deranja e Legea antidiscriminare. Astfel, politicieni, preoţi, oameni de afaceri, lideri de opinie, zeci de voci s-au angajat să ne spună că nu mai avem niciun fel de alte probleme decât această lege, nevotată, deocamdată. De ce oare preoţii, în aceste zile din Postul Mare, nu ar căuta de sufletele necăjiţilor? De ce politicienii nu şi-ar căuta de propriile defecte? De ce vocile liderilor de opinie nu ar avea curajul să spună, la fel de ferm, că această lege, fiind adoptată, i-ar putea aduce în faţa instanţei pe nesimţiţii care îi umilesc pe cei care nu sunt la fel ca ei?

Aneta Grosu, aneta@zdg.md