Principală  —  Blog  —  Viața redacției   —   Avem 13 734 de abonați.…

Avem 13 734 de abonați. Mai puțini, dar cei mai mulți

Avem rezultatele de la Poșta Moldovei privind numărul abonamentelor la ZdG pentru anul 2024. Sunt 13 734 de entități care au perfectat un abonament la ziarul nostru: familii, instituții publice și private. Asta înseamnă că avem cu 1928 de abonamente mai puțin decât în ianuarie 2023, dar că rămânem cel mai abonat ziar din R. Moldova. Vă mulțumim.

Cifrele arată că avem cu 1928 de abonați mai puțin în comparație cu luna ianuarie a anului 2023 sau cu 12,3% mai puțin. Putea oare fi altfel după ce Poșta Moldovei a anunțat la începutul lunii decembrie 2023 o majorare a costurilor pentru distribuție cu 341%? În acest an, progresul nostru a fost aruncat înapoi la cifrele de acum doi ani. Chiar și așa, urmează să vedem cum vom acoperi cheltuielile redacționale, căci acum avem doar doua certitudini: oamenii au continuat să aboneze și Poșta Moldovei își va lua din aceste abonamente toți banii de care are nevoie pentru a presta servicii calitative și a livra ziarele la timp. 

Am încercat să ținem prețurile cât de mici posibile pentru pensionari, căci și așa sunt vulnerabili. Și ei au fost cea mai numeroasă categorie de abonați. Structura abonamentelor arată cine sunt cititorii noștri: 86% sau cifra de 11 771 sunt pensionari și persoane cu dizabilități. Doar 146 (sau 1%) sunt abonamente realizate de instituții publice (biblioteci, școli, ministere, primării) și restul 13% (1817) – sunt persoane fizice, gospodării și familii din întreaga Moldovă. Le mulțumim tuturor pentru încredere și aderare la comunitatea noastră!

Majoritatea abonamentelor (92% sau 12 578) s-a făcut prin intermediul oficiilor poștale, iar 8% sau 1156 de abonamente au fost realizate prin intermediul modulelor electronice de abonare oferite de redacție. Majoritatea dintre aceste abonamente sunt cadouri oferite de tinerii internauți pentru părinți, bunici, rude din sate sau pentru școlile și bibliotecile în care au învățat cândva carte. Fapta lor denotă nu doar un respect față de ZdG, dar un legământ cu oamenii dragi din sate și apartenența la familii de intelectuali și instituții care prețuiesc citirea și informarea corectă. Le mulțumim!

Surpriza frumoasă a acestei campanii de abonare au fost oamenii care au dăruit abonamente persoanelor necunoscute care au nevoie să citească. Domnul Iurie, un om de afaceri din Chișinău care nu dorește să-i fie divulgat numele, a dăruit 100 de abonamente care au ajuns la persoane vârstnice și cu dizabilități din diferite sate care au fost identificate cu ajutorul ONG-urilor locale și a cititorilor ZdG. Omul de afaceri Valentin Eșanu a oferit abonamente pentru toate închisorile din Republica Moldova. Maria Onică a dăruit partenerilor săi câte un abonament la ZdG pentru anul 2024 cu ocazia sărbătorilor de iarnă (în total, 20 de abonamente).

Scriitoarea Lorina Bălteanu a oferit 15 abonamente pentru oamenii din raionul său, Rezina. Anatolie Țurcanu, deputat în primul Parlament, semnatar al Declarației de Independență, a donat pentru abonamente la ZdG indemnizația sa pe un an  pe care o primește ca deținător al Ordinului Republicii. Mai mulți oameni din diasporă, dar și tineri din R. Moldova, au donat câte 1, 3, 5 abonamente oamenilor din lista de așteptare a redacției. Gestul acestor donatori de abonamente este magnific, ei ne-au redat încrederea că există un scop comun – să muncim ca Moldova să afle ce se întâmplă cu democrația, cum e combătută corupția, cum derulează reformele și care este calea de dezvoltare a Republicii Moldova. 

Și mai avem o surpriză. Colegiul Tinerilor de la ZdG (un grup de tineri din diasporă și de acasă) a fost premiat în cadrul Premiilor Naționale pentru Tineret la categoria Diaspora acasă. Premiul bănesc l-au donat pentru abonare la ZdG. Ei au abonat 41 de centre de tineret din diferite sate și raioane, iar de astăzi, aceste centre unde se adună tinerii pentru diverse activități vor avea și un ziar de investigații din care se pot informa tinerii și familiile lor. Reacțiile nu s-au lăsat așteptate. „Avem Clubul Tânărului Jurnalist, unde încercăm să educăm gândirea critică. Avem și un podcast elaborat de tineri. Dorim să colaborăm cu ZdG”, ne-au scris cei de la Centrul de Tineret Leova. „Ne bucurăm enorm să primim ZdG aici, în această zonă unde suntem atât de intimidați de știrile false. Vom fi bucuroși să ne întâlnim pentru diverse activități!”, ne-au scris tinerii de la Molovata Nouă, Dubăsari. „Așteptăm cu nerăbdare ziarul, îl vom discuta cu tinerii din orășelul nostru. Vă mulțumim”, ne-au scris tinerii de la Ștefan-Vodă. 

Suma acumulată din donații (de la persoane fizice și companii) este de 156 428 de lei, din care am abonat 100 de entități juridice (biblioteci, școli, centre de tineret, companii, centre comunitare), iar alte 300 de abonamente au fost făcute pentru vârstnici din toată țara, solicitările de abonare venind direct la ZdG, dar și prin parteneriatul cu Help Age Moldova. 

Cu acest bagaj de bucurii – că avem 13 734 de entități abonate în satele și orașele din toate raioanele Republicii Moldova, că suntem o sursă de informare care ajunge la mulți oameni vulnerabili, dar și la tineri, care sunt viitorul acestui stat, că avem toate închisorile abonate și o parte din biblioteci și școli – pornim la drum să producem un ZdG săptămânal combativ, informativ, curajos și interesant.

Datele privind abonarea la ziare și reviste relevă că ZdG rămâne cel mai abonat ziar din Republica Moldova.  

Abonarea la ZdG pentru întreg anul 2024 s-a încheiat. Dar vă puteți abona în continuare la ZdG până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a primi ziarul începând cu luna februarie. Abonarea la ZdG este posibilă pe tot parcursul anului la orice oficiu poștal sau on-line, pe zdg.one. 

Mulțumim poștașilor care au muncit pentru încurajarea abonării în localități. Rezultatele Concursului Poștașilor vor fi elaborate în baza informațiilor preluate din fișele de abonare prezentate de Poșta Moldovei și vor fi anunțate în prima ediție din luna februarie. 

​​